În fiecare noapte, cel puțin un suferind va plânge în fața unui geam , în interiorul unui spital , stând cu mâinile încrucișate în dreptul pieptului și cu capul în jos , așteptând un miracol, așteptând un zâmbet, așteptând un înger , așteptând un Dumnezeu.
Lacrimile sincere sunt vărsate doar la marginea patului unui suferind. Acele lacrimi sunt mai sincere și decât lacrimile înmormântărilor , și decât lacrimile iubirii .
Măcar o dată să te gândești , în timp ce te rogi în fața altarului , la nenorocitul dintr-un spital oarecare , suferindul ce abia mai poate respira , dar îl cheamă pe Dumnezeu încă , cu ultimele sale suflări . Măcar o dată ia-l în seamă și amintește-l și pe el în rugăciunea ta. Căci ce înseamnă supraviețuirea ta pe lângă a lui? Nenorocitul acela adoarme cu lacrimi pe față și cu frica în sânge; el se teme , în fiecare noapte , că nu se va mai trezi la răsăritul soarelui. Lui îi trebuie o rugăciune , nu ție , cel din biserică. Vrei să fii auzit de Dumnezeul tău? Vrei să te ia în seamă? Fă o faptă bună și, chiar dacă nu îl cunoști pe nefericit , strigă spre ceruri pentru cel care moare , preschimbă-ți ruga ta în ruga celui care tânjește după viață . Căci tu , tu ai deja o viață , el nu are nimic. El nu are nimic încă , el nu are decât strigătele mute din noapte, decât lacrimile reci, decât crucea de la capătul patului , din dărăpănata cameră de spital.
Roagă-te pentru el. roagă-te la Dumnezeul tău, cere măcar speranță pentru acel nefericit , cere orice , doar roagă-te! Întărește-i nenorocitului credința, prin rugăciunea ta. El are nevoie de Dumnezeu mai mult decât are nevoie de aer.
Căci cele mai sincere rugăciuni le aud pereții spitalelor , nu pereții bisericilor.
Diana
