Mica ta viață

                    Te trezești în fiecare dimineață la aceeași oră și pui melodia ta preferată. Te speli pe dinți,te pregătești fredonând și zâmbind. Te îmbraci în grabă,mănânci mereu cerealele tale cu laptele rece și pleci prea târziu de acasă.
                    Îți pui căștile în urechi atunci când cobori din mașina tatălui tău și mergi singură până la liceu, în lumea ta. Nu ți-au plăcut niciodată primele ore, deci nu le prea acorzi importanță. Pauzele ți le petreci consumându-ți sănătatea, povestind nimicuri singurei tale amice sau pur și simplu ascultând aceleași melodii care te fac să plângi.
                    Pauza de masă te mai revigorează,pentru că,de obicei, nu stai singură. Dar,la sfârșitul programului ești dinnou tristă și tot ce vrei să faci este să ții strâns,în brațe,ursulețul roz,de pluș,pe care îl păstrezi cu atât de multă grijă.
                    Ajungi să petreci alte câteva ore în oraș, cu persoane a căror prezență te întristează sau te face să te simți inferioară. Petreci cele câteva zeci de minute ale drumului spre casă regretând acțiuni trecute sau, ca de cele mai multe ori, regretând lipsa de acțiune.
                    Și, când te vezi acasă,în locul la care ai visat toată ziua, începi să te simți singură ; în esență,chiar ești. Nu e cu tine colegul cu care ai împărțit o țigară,nu e cu tine draga și singura ta amică, nici băiatul care-ți zâmbea prin liceu. Nici fostele iubiri,nici prietenii pe interes, nici părinții nu sunt ; nici măcar dușmanii.
                    E doar întuneric și liniște. Ai ținut acel zâmbet fals, perfect reprodus, toată ziua,doar pentru a ajunge tot la aceleași stări. Așa ți se întâmplă în fiecare zi. E normal. Singurătatea înseamnă rutină pentru tine.
                    Te ocupi de teme, mâzgălești sau compui ceva și încerci să îți refaci viața socială prin intermediul internetului. Vorbești cu cele două persoane relativ importante pentru tine până când ziua e deja la sfârșit.
                    Dar,când îți pui capul pe pernă,înainte să adormi ,zâmbești. Ești fericită,într-un fel trist. Pentru tine, înseamnă mult să supraviețuiești,să treci peste încă o zi.

Diana.

Sfat,secret

                      Îți frânge inima,știi? Să îi vezi pe cei pe care îi iubești cum se dau,cum se ard,cum se consumă singuri pentru nimicuri seducătoare,dar seci. Am ceva să-ți spun,ceva ce-am ținut pentru mine prea mult timp.
                      E greu,ăsta e adevărul. E greu să treci prin viață fără să te joci cu focul și cu dragostea, e greu să-i promiți că-i furi inima și să nu reușești,e greu să te păstrezi pe linia de plutire. Dar,ce rănesc unii,alții îmbrățișează,sărută. Pentru că unii sunt oameni,alții sunt doar persoane. Și, cum spuneam, e greu dar trebuie să reziști. Dacă nu tu,atunci cine? Tu nu ești trecut prin flăcări,tu ești făcut din ele. Ai puterea necesară vieții.
                      Ești într-o lume de orbi,deci poți fi un rege,căci ții ochii întredeschiși. Te zbați,te lupți,te transformi în fiecare zi într-un înger și-n fiecare noapte într-un demon. Ai grijă,căci demonii obișnuiau să fie cei frumoși,dar blestemați. Așa ești tu acum,blestemat să stai la pământ și când te simți aproape de ceruri.
                      Am un secret, să ți-l spun? Să-mi pun încrederea asupra ta,să te sfințesc cu gândurile mele efemere? Să-mi cânți eternitate în schimbul tainelor pe care ți le-mpart. Viața e simplă,nu o complica. Secretul e să primești Soarele în suflet,pentru a face ploaia mai caldă. Secretul e să crezi în tine și în spiritul neobosit din interiorul tău.
                      Nu-mi frânge inima și tu! Nu-mi rupe sufletu-n bucăți,cum fac toți ceilalți. Fă o schimbare în lumea asta rea, ține-ți mintea și conștiința pură,ține-ți standardele și limitele sus, ca să nu poată nimeni să le-atingă fără afecțiune și străduință. Fii la un nivel superior îngerilor și zeilor tăi.

Du-te în Iad doar pentru distracție,nu pentru iertare.

Diana.

Respiră

Tu nu te cunoşti. Nu ai nici cea mai mică idee în legătură cu nevoile tale. Tot ce faci este să te îngrijorezi şi să complici totul. Dar viaţa e foarte simplă.
Respiră.Închide ochii. Simte adierea vântului în toate particulele. Asta e libertatea. Bucură-te de ea,bucură-te de viaţă,bucură-te de tine. Cu ochii închişi vezi cel mai bine. Cu buzele lipite vorbeşti cel mai sincer. Cu frica în sânge nu vei mai trăi niciodată dacă laşi oxigenul să-ţi cureţe rănile din interior.
Mergi. Fă excursii scurte,singur. Nu ai nevoie de nimeni,ai nevoie de tine. Fericirea ta depinde doar de tine . Eşti puternic,independent şi vei fi mulţumit de viaţa pe care o trăieşti. Plimbările lungi sunt cele mai bune calmante ,cele mai bune somnifere pentru sentimente. Printre copaci,pe alei înguste,cu toţii iubim. Printre suspine nu vei mai trăi dacă înveţi să te relaxezi cum trebuie.
Ascultă. Oferă atenţie,oferă afecţiune. Fă oamenii din jurul tău să se simtă bine. Odihneşte-ţi capul de problemele tale,încearcă să lipeşti şi alte inimi,căci unii oameni nu sunt lafel de puternici ca tine. Cu conştiinţa împăcată treci mai uşor printre flăcări. Cu inima pătată nu vei mai fi dacă asculţi şi alţi oameni.
Priveşte. Uită-te în jur. Observă. Arată că eşti atent la detalii. Uimeşte-i cu capacitatea ta de a privi. Conturează-le caracterul după două întâlniri ale ochilor. Privirile sunt foarte importante,sunt foarte expresive. Cu ochii asupra altora,uiţi de defectele tale.
Respiră.Orice s-ar întâmpla.

       Diana.

"Rămâi"

Tremuri. Îţi tremură corpul,îţi tremură mâinile , îţi tremură buzele. Eşti speriat,te temi. Te temi să nu te pierzi pe tine,sau te temi să nu mă pierzi pe mine?
"Rămâi" este un cuvânt fermecător,te ajută să dărâmi zidurile din jurul tău şi să construieşti poduri,în locul lor. Chiar vrei să rămân? Sunt slabă. Am un caracter slab. Am o viaţă mediocră, am un suflet monoton; în toate colţurile e lafel.
Mi-ai spus că ne putem omorî timpul şi visele cu dragostea ,dar ne omorîm dragostea cu timpul şi visele. Şi mi-ai promis că nu vom fi niciodată cum suntem acum , unul lângă altul,dar arăt de departe de noi.
Tremuri. Îţi tremură toată firea,tot trupul,toată carnea. Şi bate vântul. Adie a sfârşit de roman, adie de parcă ar fi toamnă,dar ştim amândoi că-i mijlocul primăverii. Voi rămâne,dacă mă vei iubi vreodată,dacă vom ocoli tremuratul acesta.
Nu îmi place să tremur de emoţie, căci eu n-am tremurat niciodată decât de frică. Rămân,dar să nu mă seduci şi să te duci.
"Rămâi" este un cuvânt fermecător,aş vrea să-l aud mai des din partea ta.

                             Diana.

Eşti perfectă

               Am văzut felul în care mă privești și nu înțeleg de ce faci asta. Crezi că sunt mai bună decât tine,dar  nu e așa. Nu.nu suntem nici la același nivel. Lasă-mă să-ți explic.
               Tu ești fata care a trecut prin extrem de multe lucruri, fata care are prea multe cicatrici,care se zbate să rămână în viață. Ești ființa perfectă ,care merită să fie iubită pentru genialele defecte pe care le are.
               Te subestimezi constant, dar ești o persoană puternică,frumoasă,inteligentă,cu amintiri și pățanii demne de povestit. Te-ai ridicat de jos și ai ajuns atât de sus! Să nu cazi pentru că te-ai împins singură. Nu lăsa oamenii să decidă cine ești.
               Ești perfectă, ești păpușa de porțelan,cea rece,dar cu rațiune, pe care toți vor să o obțină. Ești tot ceea ce-și poate dori o familie, o cea mai bună prietenă.
               Ești parte din mine. Și ești perfectă.

M,

Diana.

Studiu uman

            Îl studiam cu mare atenție, mă fascina ; era diferit în alezajul lui, un compus psihic intrigant, îmi părea că este un amonit; calm,dar gata să explodeze într-o secundă.
            Trăia ca un anahoret, în propria lui lume, care era statornică,de neschimbat. Se dezvolta prin disipație , iar felul lui de a fi nu-l ducea nicăieri, decât îi genera o distanație de necontestat. Își ridicase odată capul ,când fusese chemat de Soare ; și-și învinsese pământul,mormântul și destinul. Își scrisese memoriile în cuvinte alienante; era pregătit să devină un incub în orice moment, fără să dea importanță propriei ontogeneze și fără să îi pese de anacreotismul de care dăduse constant dovadă.
            Se considera doar un anonim ce-și descria procesul de coroziune în fața întregii lumi. Ce dezumanizare prezintă asemenea gesturi complexe? Cine mai e ca el? Cine așteaptă purgatoriul cu zâmbetul pe chip, în minte și în suflet?
            Îl studiam zi și noapte, era poetic , se distrugea într-un mod boem ; murea în fiecare zi, în astre, în zborul păsărilor albe, în lumea neființei , în lumea părerilor de rău târzii.
            „Îmi sosesc corăbiile”, îmi spusese odată, „vii să le vezi cum intră în port?”. Mi-a luat câteva clipe să analizez aceste vorbe. Mă invita să îl cunosc, să îi studiez complexitatea, căci „corăbiile” lui nu era altceva decât regrete, întrebări retorice, probleme existențiale.
            Orchestrarea întregirii lui nu-i ciripit de păsări albe, ci-i răcnet de bestie neîmblânzită, ce-ți sângerează obrajii și te mușcă de câte ori încerci să o închizi departe de omogenul cer al eternului.
            De ce a plecat atunci, în ziua aceea de Mai? Nu știa că potecile îl duc spre Iad și nu ca-n lumea basmelor, spre Rai?
            Îl studiam doar, căci nu-l înțelegeam niciodată.

Diana.

Iubirii

     Iubirii îi scriu când vreau să citești tu ce-am mâzgălit ,strivindu-mi orgoliul. Dar,iubirea e calmă, iubirea nu e ceea ce îmi doresc eu. Romantismul e dur, asta e ceea ce-mi doresc eu. Și tu ești doar iubire,îmi îngropi stelele-n nori. Eu vreau să luptăm, iubire, vreau să luptăm pentru noi ,pentru acest „tot” pe care îl formăm.
    Iubirii îi citesc melancolia în ochi când mă uit spre tine, respirând într-un ritm prea alert. Dar, iubirea e monotonă, iubirea nu e ceea ce îmi doresc eu încă. Romantismul e palpitant, asta e ceea ce-mi doresc eu. Și tu ești doar iubire, îmi cânți balade-n flori. Eu vreau să ne sacrificăm , iubire , pe noi și tot ce ne-a rămas.
     Iubirii îi plâng când îmi curg lacrimile pentru tine, dându-mi sufletul și mintea și trupul și totul. Dar,iubirea e relativă, iubirea nu e ceea ce îmi doream eu. Romantismul e infinit, asta e ceea ce îmi doresc eu. Și tu ești doar iubire, îmi scrii dulci nimicuri ce dor. Eu vreau să simt , iubire,să simt cum mă distrug sentimente din interior.
     Iubirii îi spun că e doar iubire, când îți vorbesc.
     Ești doar iubire,eu vreau să fii totul.

Diana.

Iubire,sau salvare?

”Am încercat cu alcool, am încercat cu izolare, am încercat cu durere fizică. N-am încercat cu atenție până acum, n-am încercat cu afecțiune.”
Vorbea cu atât de multă pasiune, se vedea că e fericită, că viața o satisface în sfârșit. Știam că are cicatrici,dar țineam minte că îi este rușine de ele; atunci stătea cu mânecile ridicate,parcă lăsând tot ce are mai întunecat la vedere. Suferise,suferise atât de mult. Și era tânără,încă este. Doar un copil,aș putea spune. Intrase în lumea reală înainte de a afla ce înseamnă asta. Se ruinase psihic pentru oameni care nici nu-i mai știau numele și lăsase anumite persoane să-i fure și ce îi mai rămăsese,adică un pic de decență și inocență.
Dar , acum,era bine. Era vindecată,în sfârșit.
Îi sclipeau ochii în timp ce vorbea despre el. Se cunoșteau de atât de puțin timp, „dar ne acceptăm” spunea cu zâmbetul pe buze. Sună frumos,într-adevăr, să accepți și să fii acceptat,să asculți și să fii ascultat,să înțelegi și să fii înțeles.
„Nu am mai întâlnit pe nimeni ca el.”
 Știam cu toții că era adevărat, știm cu toții prin ce a trecut datorită câtorva prezențe alese greșit. O stimula să fie o persoană mai bună, o făcea să își dorească să se apropie de normalitate, ceea ce era bine. Făcea eforturi mari ca să poată spune că e bine , că se descurcă. Pe vremea aceea,încă era rănită,dar se vindeca repede. Avea un antidot bun.
„Credeți că mă va iubi vreodată?”
I-am spus că o va salva.
Dar nu știam ce își dorește mai mult.

Diana

Nu mă mai răni

Când am intrat, nu a durat mai mult de câteva secunde să te găsesc. Erai acolo,întins pe patul de lângă fereastră. Păreai atât de fericit,atât de împăcat cu tine însuți, atât de calm...dar,apoi, ți-am văzut încheieturile bandajate cu grijă și sânge închegat,închis la culoare,care își făcuse loc către exterior.
A câta oară era,a patra? De fiecare dată folosești aceeași lamă ruginită, de fiecare dacă tai lafel de adânc, în același loc. Atât de mult îți urăști viața? Atât de mult vrei să o închei? Ți-am spus de nenumărate ori să vorbești cu mine. Eu nu am să plec niciodată. Îmi pasă de tine,vreau să te văd fericit. Sunt aici pentru a te împiedica să îți faci singur rău,pentru a te face să te înțelegi mai bine cu tine.
Mi-ai spus că eu te cunosc cel mai bine, dar uneori am impresia că nu te știu. De fapt,nu te înțeleg deloc. De ce nu vorbești cu mine? Te pot ajuta. Ai putea fi mult mai sus decât acum,ai putea evolua, doar ai încredere.
Mă doare să te văd așa. Suferi,știu că suferi. Știu cât ți-a fost și cât îți e de greu. Te admir. Și tocmai de aceea nu am să te las să îți mai faci rău, pentru că îi rănești și pe cei din jurul tău.
Nu mă răni. Nu te răni. Nu te înțeleg,dar eu sunt tu. Nu mă mai răni,rănindu-te.

Diana.

Copil frumos

Copil frumos cu zâmbet fals, cine te cunoaște mai bine decât mine? Cine te-ascultă mai bine decât mine? Abia te-am cunoscut, dar știu că ai ceva aparte. Copilă plină de cicatrici, e viața ta lipsită de viață? Mie îmi poți spune, căci eu înțeleg. Eu ți-am văzut perfecțiunea în ochii aceia lipsiți de substanță , eu nu te-am subestimat niciodată.
Copil frumos cu inima frântă, câți îți vor răul? Câți nu-ți vor binele? Cine e mai sincer ca tine? După cine plângi noaptea? Te simți singură, sau iubești? Nu te pot ajuta de data asta,dar pot involua odată cu tine, aș face asta pentru tine. Copilă lipsită de amintiri frumoase, e suflarea ta plină de durere? Mie îmi poți povesti, căci eu înțeleg. Eu ți-am văzut vânătăile,eu ți-am văzut tăieturile. Eu nu te subestimez niciodată.
Copil frumos cu trecut urât, cum reziști? De câte ori ai vrut să oprești totul? De câte ori ai simțit nevoia de a tăia bucla vieții? Sunt aici, te-aș ține de mâna-ți rece, dar nu te găsesc în întuneric, n-aud decât suspinele. Copilă nefericită, mă vrei aici? Sau vrei să mă pierd? Oricum voi fi lângă tine, oricare-ar fi răspunsul. Căci eu nu plec , chiar dacă nu sunt dorită. Eu doresc s-ajut, îmi doresc să te-ajut , căci ești parte din mine.
Omul e cel mai tare drog pentru om, copil frumos cu zâmbet fals.
Când vei fi fericită, copil frumos cu inima frântă?
Când vei trăi cu drag, copil frumos cu trecut urât?
Voi fi lângă tine, orice s-ar întâmpla.

M,

Diana.