17.,,Ferestre în romanță"
Doua ferestre pe care privesc, Visez simultan ori doar mă gândesc, Așa să umplu râul domnesc, Al inimii mele căreia-i șoptesc. Între petale ascunse adânc în noapte, Mulate pe zâmbet printre fapte, Ce-și plimbă suma adunată cu șapte, Câte versuri mai sus în suflet coapte. Semnul celei ce-mi bântuie prezentul, Cu muzica blândă mângâie stridentul. Își atinge amintirea pe cale de nori, În cristalul ceresc al frumoasei flori. Mă captează, mă are și mă păstrează, Sub umbrela furtunii ce ne urmează. Răsăritul vine plecând cum a venit, Trecător, rapid ca un clipit, De timp mișelește absorbit. O rog a-mi plânge un cântec de suspine, Dorindu-mi să râdă în clipe senine, Ajunse la mine, fară tulpine, Copaci crescuți din momente pline.
Mike
16.,, Nu simt''
Nu simt frigul cum imi patrunde pana in maduva oaselor cum simt absenta prezentei tale cum imi rupe fiecare parte mine.
Nu simt nimic altceva decat tot ce ma inconjoara,tot,mai putin pe mine,pe mine nu ma mai simt,m-am detasat prea tare de propria persoana,m-am detasat atat de mult incat deja am devenit altcineva.
Nu simt ca ar trebuii sa ma recunosc cand ma uit in oglinda,dar simt ca oriunde as merge,si tu esti acolo,chiar daca,poate ... nu vrei sa fii acolo.
Nu simt nimic mai mult decat faptul ca simt prea mult.
Simt ca a nu simti este o emotie mult prea coplesitoare ca sa nu o simti.
Teo
Bianca
14. „Miraj la pol opus”
Doua ferestre pe care privesc, Visez simultan ori doar mă gândesc, Așa să umplu râul domnesc, Al inimii mele căreia-i șoptesc. Între petale ascunse adânc în noapte, Mulate pe zâmbet printre fapte, Ce-și plimbă suma adunată cu șapte, Câte versuri mai sus în suflet coapte. Semnul celei ce-mi bântuie prezentul, Cu muzica blândă mângâie stridentul. Își atinge amintirea pe cale de nori, În cristalul ceresc al frumoasei flori. Mă captează, mă are și mă păstrează, Sub umbrela furtunii ce ne urmează. Răsăritul vine plecând cum a venit, Trecător, rapid ca un clipit, De timp mișelește absorbit. O rog a-mi plânge un cântec de suspine, Dorindu-mi să râdă în clipe senine, Ajunse la mine, fară tulpine, Copaci crescuți din momente pline.
Mike
16.,, Nu simt''
Nu simt frigul cum imi patrunde pana in maduva oaselor cum simt absenta prezentei tale cum imi rupe fiecare parte mine.
Nu simt nimic altceva decat tot ce ma inconjoara,tot,mai putin pe mine,pe mine nu ma mai simt,m-am detasat prea tare de propria persoana,m-am detasat atat de mult incat deja am devenit altcineva.
Nu simt ca ar trebuii sa ma recunosc cand ma uit in oglinda,dar simt ca oriunde as merge,si tu esti acolo,chiar daca,poate ... nu vrei sa fii acolo.
Nu simt nimic mai mult decat faptul ca simt prea mult.
Simt ca a nu simti este o emotie mult prea coplesitoare ca sa nu o simti.
Teo
15,,Întâlnire-n doi pe baltă"
Uite,uită-te să uiti uitarea,
Vino,vinul e făcut să vii!
Lângă firele de stâncă sunt pahare și hârtii.
Ia-te și te ia la goană
Cu iubirea de copii...
Umbra să le fie mamă sufletelor de stafii.
În cruțarea crudității
Lasă peștii să te-mploaște
Cu lumina apei negre,cu gângănii și cu broaște.
Sidefată,sfidătoare,
Luna o să-ți fie sclavă
Încercând să te strecoare pe sub părul meu de lavă.
Labirinturi te așteptă!
Aștepând eternitatea,
Firele de toate felurile își doresc să vină noaptea.
Uite,uită-te să uiti uitarea,
Vino,vinul e făcut să vii!
Lângă firele de stâncă sunt pahare și hârtii.
Ia-te și te ia la goană
Cu iubirea de copii...
Umbra să le fie mamă sufletelor de stafii.
În cruțarea crudității
Lasă peștii să te-mploaște
Cu lumina apei negre,cu gângănii și cu broaște.
Sidefată,sfidătoare,
Luna o să-ți fie sclavă
Încercând să te strecoare pe sub părul meu de lavă.
Labirinturi te așteptă!
Aștepând eternitatea,
Firele de toate felurile își doresc să vină noaptea.
Bianca
14. „Miraj la pol opus”
Lumea-i un miraj și mirajul e-n deșert,
Palpând căldura firii încerc să nu mă cert-
Cu propria scânteie din amurgul glasului,
Ce privește cu cel de-al treilea ochi lungul nasului.
Și ține evidența celor rele spuse,
În fața dezghețului de lacrimi fiind supuse.
Și fiecare pas al trupului în evoluție,
Influențează spiritul să intre-n revoluție.
O poartă spre propriul altar închis,
Sperând să ajungă la un compromis.
Chiar dacă e greu a-ți pune problema,
Cine speră si luptă, distruge dilema.
Cum toate sunt organizate sistematic,
Și în propriul gând, joci în film dramatic.
Devenind antipatic cu propriul rol,
Ascultând dintr-un nord, chemare la celălalt pol.
Mă amuză frustrarea unora ce-și uită țelul,
Mă face din start să-mi înțeleg nivelul.
Și pretind atunci a fi liber spre libertinaj,
Punându-mi paleta de culori centrală într-un bagaj.
Satisfacut de faptul că scap de sub șantaj,
Gândind la rece ca gheața, practic patinaj.
Îmi ajunge atât cât vreau să dobândesc,
Mi se pare firesc să obțin tot ce trăiesc.
Sper să adun o legiune plină de viață,
Care să știe că lumea trăiește tot ce-nvață.
Palpând căldura firii încerc să nu mă cert-
Cu propria scânteie din amurgul glasului,
Ce privește cu cel de-al treilea ochi lungul nasului.
Și ține evidența celor rele spuse,
În fața dezghețului de lacrimi fiind supuse.
Și fiecare pas al trupului în evoluție,
Influențează spiritul să intre-n revoluție.
O poartă spre propriul altar închis,
Sperând să ajungă la un compromis.
Chiar dacă e greu a-ți pune problema,
Cine speră si luptă, distruge dilema.
Cum toate sunt organizate sistematic,
Și în propriul gând, joci în film dramatic.
Devenind antipatic cu propriul rol,
Ascultând dintr-un nord, chemare la celălalt pol.
Mă amuză frustrarea unora ce-și uită țelul,
Mă face din start să-mi înțeleg nivelul.
Și pretind atunci a fi liber spre libertinaj,
Punându-mi paleta de culori centrală într-un bagaj.
Satisfacut de faptul că scap de sub șantaj,
Gândind la rece ca gheața, practic patinaj.
Îmi ajunge atât cât vreau să dobândesc,
Mi se pare firesc să obțin tot ce trăiesc.
Sper să adun o legiune plină de viață,
Care să știe că lumea trăiește tot ce-nvață.
Mike (http://miketheskyisthelimit.blogspot.ro)
13.„Vis de noapte”
E intuneric,dar noaptea nu m a speriat niciodată, găsesc pace si mister in ea,îmi place. Merg încet,pasii mei raman imprimati adanc in zapada. Ninge. Tremur, iarna imi infige fiori de gheata in pielea mea alba.oare unde imi sunt hainele? Unde sunt eu? Cunosc locul,desi nu l am vazut niciodată, nu am fost niciodată aici. Umbre intunecate imi apar în fata ochilor,ma înconjoară. Unde esti?grabesc pasul. Te găsesc. Ce pace vesnica s a asternut asupra chipului tau?traiesti? Incep sa sap. Ce fac?sap o groapa,stiu ca asta trebuie sa fac. Dar vreau asta?continui.imping sicriul. Acolo te afli tu. E greu,imi e frica,dar deja am terminat. Ce fac?plang oare? Ființa mea e cuprinsa de disperare. Nu te pot ingropa. Nu inca cat esti viu in mine.incep sa sap cu mainile in disperare.privirea mi se intuneca.te gasesc in sfârșit. Ma uit la tine si Îți sarut buzele reci. Esti perfect in lumina asta înfricoșătoare, in cimitirul asta macabru,in sicriul tau. Esti perfect. Iti sterg lacrimile inghetate cu încă un sarut si cu pasi marunti ma indepartez de tine,de sicriul tău. Nu te pot îngropa inca, nu te pot uita inca. Nu cat inca esti treaz in mine, nu cat inca sentimetele mele sunt vii. Dar într o buna zi o sa te pot ingropa si o sa ma intorc sa o fac.pana atunci o sa ma întorc in fiecare noapte aici ca sa ma inchin splendoarei tale si o sa alung dorul intorcandu ma aici,in visele mele,vise ce ma bântuie in fiecare noapte fiindca singurul loc unde vom mai putea fi împreună vreodată este aici.
-
12. „În cădere”
N-am sa raspund la întrebari la care stiu ca n-am raspunsul
Nu sunt vreun atotcunoscător să îmi dau cu presupusul
Dar nu imi spune lucruri pe care doar tu le crezi
Le impui și descompui fara macar sa cercetezi
Ma acuzi de minciuna si plasezi razboi intentionat
Nu sunt de acord cu tine fiindca stiu ce e adevarat
Dar nu mai cred in adevar,nici el nu crede in mine
Ma ridica intre nori si ma arunca sub pamant
Imi zice ca suntem amandoi pana la capat si nu crede niciun cuvant
Nici nu ma ridic de sub pamant,din contra ,imi cladesc imperiu
Acum sunt vecin cu lucifer si exploatez titeiul
Raman aici,in liniste si pace
Stai si. acuza de informatii nefondate pe cine iti place
Cand am sa ies din carapace
Am sa ma pun singur pe picioare
Si sa decid cu ce arma voi trage
Dar pana atunci drum lung,raman pe a mea carare
Nu sunt parazit sa infectez eu lumea,
Am mai incercat sa o spun,dar toti spun ca e culmea
Si gluma ar fi ca toti se agata de iluzii
Cand unii scapa din ele, nimeni nu trage concluzii
Parca inchid ochii toti,la unison
Cand incerc sa spun ceva,toti ma iau ca fiind un clovn
Mai am nevoie si de somn,de evadare in plan astral
Mai am nevoie si de vise ,sa scap de orice gand banal
Si totusi trebuie sa vad totul mai atent
Orice posibilitate inclusiv cea de a fi dement
Cea de a trai intr-o lume schizofrenica
Aici delirul domina,dar se crede puternica
Aici veninul e apa ce o sustine
Iar ratiunea este cea ce se abtine.
Teo
11.„Neamintirea”
Îl vedeam uneori;nu era acolo.
Avanturile gandului il plimbau prin locuri pagane,viteza visurilor trezea in el adrenalina,dar la fel facea durerea. I se naruiau potecile,i se impotmoleau picioarele-n neamintire; el cauta in continuare. Stia ce vrea,dar nu stia de ce, avea ce cauta,dar nu putea sa pretuiasca. El nu era acolo unde lumea il vedea, dar acela era locul unde voia sa ajunga. Prin sufletul lui cutreiera mintea, cutreiera vidul si adia vantul, el era gresit, nu in ce facea se afla greseala. El adormea cand toti ii spuneau pe unde sa mearga si revenea la viata de unul sigur, ghidandu-si constiinta spre durere. Pacatuia uitand.
In tot acest timp el nu voia sa se intoarca. Credea ca o va face, dar nu-i placea. Credea ca poate, voia sa poata...nu stia.
Necontenit, lanturi de sentimente ii lasau rani pe corp.Necontenit,se ineca in neuitare. Se ratacea intr-un prezent care-si pierduse substanta, se zbatea in amintirile care il creasera, care nu mai erau, care nu fusesera niciodata. Ura mult si se simtea bine. Tanja manie din ce in ce mai mult,din ce in ce mai salbatic. Nu putea, nu-ntelegea de ce.
Se scutura de vant,se afunda-n uitare. Continua sa cerceteze locuri pagane,continua sa nu se-ntoarca,din nou se-mpotmolea...
Spuneam ca-l mai vedeam din cand in cand...Nu era acolo...Unde e acum?
Avanturile gandului il plimbau prin locuri pagane,viteza visurilor trezea in el adrenalina,dar la fel facea durerea. I se naruiau potecile,i se impotmoleau picioarele-n neamintire; el cauta in continuare. Stia ce vrea,dar nu stia de ce, avea ce cauta,dar nu putea sa pretuiasca. El nu era acolo unde lumea il vedea, dar acela era locul unde voia sa ajunga. Prin sufletul lui cutreiera mintea, cutreiera vidul si adia vantul, el era gresit, nu in ce facea se afla greseala. El adormea cand toti ii spuneau pe unde sa mearga si revenea la viata de unul sigur, ghidandu-si constiinta spre durere. Pacatuia uitand.
In tot acest timp el nu voia sa se intoarca. Credea ca o va face, dar nu-i placea. Credea ca poate, voia sa poata...nu stia.
Necontenit, lanturi de sentimente ii lasau rani pe corp.Necontenit,se ineca in neuitare. Se ratacea intr-un prezent care-si pierduse substanta, se zbatea in amintirile care il creasera, care nu mai erau, care nu fusesera niciodata. Ura mult si se simtea bine. Tanja manie din ce in ce mai mult,din ce in ce mai salbatic. Nu putea, nu-ntelegea de ce.
Se scutura de vant,se afunda-n uitare. Continua sa cerceteze locuri pagane,continua sa nu se-ntoarca,din nou se-mpotmolea...
Spuneam ca-l mai vedeam din cand in cand...Nu era acolo...Unde e acum?
Bianca
10. „Răsărit”
Un final anunță un inceput,
Dulceața cuvântului in semn de tribut.
Tot ce răsare, va apune-n mare,
Si intâmpină eclipsa fără completare.
Exprimarea codată transmite interes,
Când gasesti in lacrima cerului un nou ințeles.
Și este captat de produsul fricii,
In cazul personal, nu sunt nici indicii.
Pot deschide o realitate, in mediu astral
Pictând tabloul minții cu alb pe fundal.
Opresc tunetul drumului fara destinație,
Privesc soarele cum răsare la prima stație.
Sfarșitul unei ploi, termină rândul,
Căldura unui răsărit, evaporă gândul.
Dulceața cuvântului in semn de tribut.
Tot ce răsare, va apune-n mare,
Si intâmpină eclipsa fără completare.
Exprimarea codată transmite interes,
Când gasesti in lacrima cerului un nou ințeles.
Și este captat de produsul fricii,
In cazul personal, nu sunt nici indicii.
Pot deschide o realitate, in mediu astral
Pictând tabloul minții cu alb pe fundal.
Opresc tunetul drumului fara destinație,
Privesc soarele cum răsare la prima stație.
Sfarșitul unei ploi, termină rândul,
Căldura unui răsărit, evaporă gândul.
Mike
9. Si uite ca totusi nu îmi pasa de ce simti . Am văzut ca oricum ce spui nu poate fi luat in considerare pentru ca ne-am mintit atât de mult încât nici noi nu ne mai credem . Te-am iubit si te-am urat . Mi-ai fost binecuvantare si blestem .M-ai făcut sa simt tot ce era de simtit .Viata , moarte Iubire grandioasă si ura in stare bruta .Actele-mi necugetate încă mă infioara si îmi acresc fiecare clipa de gândire . Încă simt mici scântei , le poti auzi mocnind noaptea în liniște . Însă cu o singura privire se pot transforma intr-o flacără uriasa ce se mistuie si totusi nu se consuma , in schimb mă consuma pe mine . Dar tu nu stii asta . N-ai habar si nici nu vrei sa ai . Ai nega arsita , blamand soarele cum ca ar fi necumpatat .Am fi putut ridica imperii,stii . Dar ai ales sa fii Nero si eu ti-am fost Roma . Si mi-ai pecetluit soarta . Dar tu, flacara nefasta , lasa-mi ruinele ! Sunt tot ce mi-a rămas. Nu ma preface-n cenusa, iubirea mea !
Diana R
8.„Trecut în prezentul viitor”Am să îmi deschid porți doar stand în fața lor Am să găsesc noi drumuri doar învârtindu-măî în cerc Sunt mai conștient ca niciodată chiar de e să fiu matol Mă cert sa trec întreg,încerc Încerc să îmi deschid ochii cât nu pot să dorm Picătură după picătură în al meu pahar îmi torn Propriul sânge,îl transform ,materializez În ceea ce creez Fie asta și un nou fel de a respira O inspirație,două expirații Mă inspir în a trăi ,înțelegând cum trăiesc alții.
Teo
7. „Degeaba sau nu?”
Zăbovesc.De mult nu mai meditasem la sensurile vieții, dar astăzi am avut chef.Așa că m-am gândit să merg acolo unde îmi place mie cel mai mult și anume în satul bunicilor.Nu doresc să spun numele deoarece doresc ca, într-un fel sau altul, pe undeva, să vă regăsiți.De fapt, ăsta este scopul scriitorilor, să mintă, să rotunjească adevarul, să-l generalizeze, sau, de ce nu, să-l detalieze, pentru a crea o adevarată operă de artă.Nu aș vrea să deviez de la subiect așa că voi continua ce am început.
Mi-aș fi dorit să puteți vedea imaginea înspăimântătoare a casei.Spun așa pentru că fiecare colțișor îmi stârnește amintiri pe care nu mi le aduceam aminte decât atunci când soseam aici.Se întâmplă din nou, de data asta văd groapa lăsată de fostul iaz artificial de pește, pentru care, țin minte, bunicul își tocea nervii deja tociți de atâta amar de vreme pentru nepotul lui. Numai când vedea că nepotul lui era atât de fericit să admire peștii lăfăindu-se cât puteau într-un iaz de 1 m lungime, era și el fericit.Viața lor e pe sfârșite acum așa că nu le mai pasă de ei. Ceea ce contează acum ești tu. Iar de tine depinde totul. Și acum, ne vine în minte inevitabila întrebare : Și care e sensul vieții?Pentru ce îmi bat capul în fiecare nenorocită de zi? Nici măcar nu știm.Probabil că ăsta e pasul care decide viitorul tău, și anume să-ți găsești scopul, ceva ce adori să faci, ceva ce faci din pasiune și nu pentru că ești obligat să o faci.
Iar după ce l-ai găsit, totul e ireversibil. Ăsta e scopul. Acum fă-o.Cam așa trebuie să profilăm, să medităm la adevăratul sens al vieții noastre.Însă acum îmi vin în minte niște versuri care mă fac să mă gândesc încă o dată :
"Și te gândești pentru ce te mai zbați?
Când pân' la urmă toți sfârșim lângă o cruce, îngropați?..
Diana D.
6. "Lasă-te să dormi"
Nu te auzi, dar știi că nu cânți bine, iar picioarele tale, deși le simți, nu le-ai crezut în stare să poată merge fără încălțări.
Ochii ți se rotesc încet, ai grijă! Să nu tresari, să nu cumva ca din greșeală să îți dai seama că toți copacii de pe stradă sunt din carton. Ești in pericol. Parcă începi să simți ceva. Așa începe păcatul, iar tu nu vrei să îi fii pradă, căci toți sunt Dumnezeul tău și El sunt mulți și peste tot, însetați de pedeapsă.
Stai, vântul de obicei aduce cu el praf...Ce, nu e normal?Cu vântul ăsta e ceva ciudat, parcă miroase, parcă e colorat. Tu nu-ți dorești să vezi culori, nu ai nevoie de ele. La ce-ți sunt bune? Nu te vor face să simți mai puțin, nu te vor proteja de tine!
Realizezi că ai dreptate când spui că ceilalți au dreptate, că inutilitatea te face să durezi mai mult, ceea ce e o pierdere de vreme, doar te-ai născut să mori. Ochii ți se rotesc încet, ai grijă! Așa, mai bine-mpreunează-ți pleoapele și lasă-te să dormi. Închide ochii, să nu îi mai deschizi vreodată!
5. „Bine sau Rău?”
Ce faci atunci când îți e frică de întuneric, dar știi că acolo și numai acolo vei găsi răspunsul tuturor lucrurilor care te țin treaz în miez de noapte? Eu n-am avut niciodată curaj să-mi înfrunt demonii; de aceea încă mă topesc încet-încet de fiecare dată când acei ochi căprui mă privesc sau când acea voce caldă,dar totuși groasă, îmi spune numele.
Două pupile goale m-au făcut să-mi pierd și somnul și substanța. Două mâini tremurânde mi-au făcut întregul corp să trepideze. Un singur zâmbet amar m-a făcut să vreau să ating, cu buricele degetelor, două buze rozalii pe care le cunosc atât de bine. Și câteva cuvinte urâte m-au împins la asemenea scrieri. Un portret rece e singurul lucru care-mi amintește acum de acea prezență.
Un monstru își pierde această denumire și acest atribut atunci când este iubit, deci se pare că tu nu ești unul. Ești focul în sine,nu doar o flacără, iar asta mă sperie. E un lucru minunat, e un sentiment divin să știi că ai în minte o singură persoană, căreia să îi vrei doar binele, să îi dorești sincer cele mai pure emoții. Dar e ca un Iad să vezi acea prezență atât de dragă ție cum tremură din toate încheieturile și se ascunde în spatele unui zâmbet care arată, de fapt, durerea.
Eu n-am avut niciodată curaj să-mi înfrunt demonii; de aceea încerc să te țin lângă mine, de aceea te vreau aproape încă. E bine sau rău?
4. „Un Yin pentru al meu Yang”
Mi-am văzut moartea prima oară sub contrulul adevărului, a doua oară sub imperiul minciunii,am trăit lucruri mai rele decât durerea în sine,am simțit cum mi se trage pământul de sub picioare și se înlocuie cu foc,dar toate astea până să scap de ceață,toate astea până să îmi găsesc greutatea necesara pentru ca balanța să stea în echilibru.
Este adevărat că e greu sa realizezi că ai o ușă deschisă în spate în momentul în care cea din față ți s-a închis ,și mai greu e sa realizezi că tu ești de fapt răspunsul pe care il cauți in alții.Tu ești creatorul lumii tale,vezi doar ce vrei să vezi și auzi doar ce vrei sa auzi,ești propriu-ți Dumnezeu,fie că ești ateu,creștin,păgân sau chiar mahomedan,te ghidezi singur chiar dacă sugestia drumului a fost a altora..Singura ta salvare în afară de tine este acea persoană ce se arată în momentul in care stai in fața oglinzii.Nu încerc să scot din nimeni partea narcisistă,vreau doar să spun ca tu ești păpușarul când tot tu ești păpușa.
Realizezi că ai dreptate când spui că ceilalți au dreptate, că inutilitatea te face să durezi mai mult, ceea ce e o pierdere de vreme, doar te-ai născut să mori. Ochii ți se rotesc încet, ai grijă! Așa, mai bine-mpreunează-ți pleoapele și lasă-te să dormi. Închide ochii, să nu îi mai deschizi vreodată!
Bianca
5. „Bine sau Rău?”
Ce faci atunci când îți e frică de întuneric, dar știi că acolo și numai acolo vei găsi răspunsul tuturor lucrurilor care te țin treaz în miez de noapte? Eu n-am avut niciodată curaj să-mi înfrunt demonii; de aceea încă mă topesc încet-încet de fiecare dată când acei ochi căprui mă privesc sau când acea voce caldă,dar totuși groasă, îmi spune numele.
Două pupile goale m-au făcut să-mi pierd și somnul și substanța. Două mâini tremurânde mi-au făcut întregul corp să trepideze. Un singur zâmbet amar m-a făcut să vreau să ating, cu buricele degetelor, două buze rozalii pe care le cunosc atât de bine. Și câteva cuvinte urâte m-au împins la asemenea scrieri. Un portret rece e singurul lucru care-mi amintește acum de acea prezență.
Un monstru își pierde această denumire și acest atribut atunci când este iubit, deci se pare că tu nu ești unul. Ești focul în sine,nu doar o flacără, iar asta mă sperie. E un lucru minunat, e un sentiment divin să știi că ai în minte o singură persoană, căreia să îi vrei doar binele, să îi dorești sincer cele mai pure emoții. Dar e ca un Iad să vezi acea prezență atât de dragă ție cum tremură din toate încheieturile și se ascunde în spatele unui zâmbet care arată, de fapt, durerea.
Eu n-am avut niciodată curaj să-mi înfrunt demonii; de aceea încerc să te țin lângă mine, de aceea te vreau aproape încă. E bine sau rău?
-
4. „Un Yin pentru al meu Yang”
Mi-am văzut moartea prima oară sub contrulul adevărului, a doua oară sub imperiul minciunii,am trăit lucruri mai rele decât durerea în sine,am simțit cum mi se trage pământul de sub picioare și se înlocuie cu foc,dar toate astea până să scap de ceață,toate astea până să îmi găsesc greutatea necesara pentru ca balanța să stea în echilibru.
Este adevărat că e greu sa realizezi că ai o ușă deschisă în spate în momentul în care cea din față ți s-a închis ,și mai greu e sa realizezi că tu ești de fapt răspunsul pe care il cauți in alții.Tu ești creatorul lumii tale,vezi doar ce vrei să vezi și auzi doar ce vrei sa auzi,ești propriu-ți Dumnezeu,fie că ești ateu,creștin,păgân sau chiar mahomedan,te ghidezi singur chiar dacă sugestia drumului a fost a altora..Singura ta salvare în afară de tine este acea persoană ce se arată în momentul in care stai in fața oglinzii.Nu încerc să scot din nimeni partea narcisistă,vreau doar să spun ca tu ești păpușarul când tot tu ești păpușa.
Teo
3. „Descoperă-te”
Ei bine, nu am de gand sa incep a scrie
despre viata asta pe care o traim, o viata care are atat de multe de aratat si
atatea cai prin care-o putem trai..Pentru ca nu este deloc adevarat. Traim o
incat singurul mod prin care putem s-o facem mai buna este s-o traim asa cum
viata atat de plictisitoare, dominata de oameni slabi si usor influentabili,
noi are atatea lucruri de aratat, de impartit, dar preferam sa fim inchisi
vrem noi. Sau cel putin asta sper eu ca vom face la un moment dat. Fiecare dintre
ferindu-ne de toti cei din jur, ferindu-ne de faptul ca putem fi judecati de
"toti". Care toti? Toti oamenii slabi?
Ei bine, cititorule, afla ca e mai bine sa
nu-ti pese de ceea ce cred altii. E mai bine sa-ti croiesti tu drumul pe care
ti-l doresti atat de mult. Nimanui nu-i pasa cu adevarat. "They're just
pretending" pot spune. Trebuie sa faci ce simti. Tu esti dovada clara a
faptelor tale. Esti liber sa-ti alegi "viata". Stau si ma uit la
ecranul laptopului si ma gandesc cat de
greu imi pot scrie gandurile, poate pentru ca si mie imi e frica sa arat tot
ceea ce simt si gandesc.. Dar e ok. Totul e ok. "Descoperirea asta de
sine" nu o poti face doar batand din palme, ci iti trebuie timp sa te
cunosti, sa-ti stii slabiciunile si sa reusesti sa lupti cu ele si sa le
infrunti. De aceea "Fara bariere" ca titlu cat si ca motto iti poate
spune multe. Iti arata cat de puternic poti sa fii si cat de mult poti
progresa. Depaseste-ti limitele si vei afla cine esti cu adevarat.
Descopera-te.
Lucia
2. "Storm"
You were walking home on a bitter, yet welcoming October night. I was watching you from a rotten park bench, studying your persona and trying to learn actual identity. Obscure, but enthralling vibes were radiating off of you. I was intrigued to say the least, and I continued to observe you for a while, mentally writing down discovery after discovery.
One day, you noticed me. That day, I froze. The same day, you sat down next to me on that damned rotten park bench. You introduced yourself, and I became even more mesmerised. Your aura was calming, yet devastating. Your presence was long awaited and cordial, yet obnoxious and wicked. If voices and shared looks could kill, yours would be as lethal as a nuclear bomb. I knew you were trouble and that was exactly what seemed to get me hooked. Nevertheless, I continued to observe you, the only difference being the tragically beautiful advantage of having met you. I knew, but wasn’t fully aware of what I was getting myself into.
You were walking home on a bitter, yet welcoming November night. You sat down next to me on the damned rotten park bench. That night, the descent of my sanity began. Days passed, weeks passed, months passed, and you finally managed to rid me of every single ounce of common sense I had left. You used your mischievous techniques to allure and destroy me in such a secretive way, that not even now do I know for sure that it was YOU who ruined everything I had struggled so much to become, as there is no rationality left in me.
I met you. I let you in. I became dependent on you. You got to know me. You didn’t let me in. You left me without a second thought. As you vanished, my trembling self fell into a vortex of tears, blood, and memories. Needless to say, I now understand why storms are named after people.
Elle
„Din prima ipostaza a vietii
Ajungi intins, privind peretii.
Sunt nuli, te cuprind, aproape goi
Imagini si viziuni devin strigoi.
Divinitate diversificata intr-o fiinta
Naste si cuprinde o singura dorinta.
Libertate, loialitate, iubire si eternitate
Tipa suflul amurgului, a ta singuratate.
Si stiu ca fiecare viseaza,
Te socheaza faptul ca nu stii ce urmeaza.
Controlat de rutina zilelor ce-au fost,
Ce urmeaza si par lipsite de rost.
Ma intreb incomensurabil cum sunt capabil,
Sa aglomerez constiinta total complexabil.
Ma complexez adesea cu ganduri pustii,
Era mai usor cand toti eram copii.
Tu receptor de mesaje subliminale,
Adunate de mine, fiind sau nu banale.
Am invatat cum se roteste Pamantul,
Am inteles gandul, deznodamantul
Fiecarei fapte ori secvente rationale,
Fara lege, timbru ori semne vitale.
Nu am timp sa-mi fac timp,
Nu am timp sa ma schimb.
Raman pe calea netrasata si fara harta,
O numesc viata, o dezvolt prin arta.
Canalizez forta energetica greu definita,
Si ma incarca un fior in doar o clipita.
Apas pe intrerupator, miscare desteapta.
Inchid ochii-ncet... visele m-asteapta.”
Mike (http://miketheskyisthelimit.blogspot.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu