Finețe

Pierdem nopțile scriind scrisori de dragoste , pline până la refuz de regrete și lacrimi , iar apoi le citim în diminețile reci , când stăm pe verandă la o cafea fierbinte și ne este rușine de propriile noastre sentimente. După 12 ore de nesomn și patimă și autocompătimire , tot ce putem face cu sufletele noastre -acum întinse pe hârtie- e să le dăm foc , încet,pe rând , cu un chibrit găsit din întâmplare. 

Ne pregătim minuțios pentru o altă întâlnire pe furiș , într-un parc din sudul orașului, pe o bancă uitată de lume , doar ca să ne devorăm în priviri și să ne pierdem printre frunzele copacilor. Câteva ore care se scurg prea repede , câteva ore pline de subînțeles nu ne ajung să ne arătăm adevăratul sine în fașa celuilalt sau să ne exteriorizăm emoțiile. 

Țipăm numele celui iubit într-o sticlă de alcool ieftin , în mijlocul nopții. Ne consumăm tinerețea într-un mod boem doar de dragul de a ne aminti cât ne drogam cu sentimente și amintiri. Stăm întinși pe podeaua rece a camerei , la ora 3 a dimineții , recitând poeme de amor sau cântând un imn al regretului și-al melancoliei . Suntem abia la începutul suspinelor.

Tânjim după o clipă de atenție sau o dovadă de afecțiune , visăm la o strângere puternică a mâinii sau la un sărut trecător , pe umăr ori pe obraz , ori doar la un cuvânt . Analizăm fiecare mișcare a celui din imediata apropiere încercând să prevestim un gest care nu vine , nu mai vine . Privim în tăcere evoluția sau disipația celui iubit , dar nu intervenim , ci doar așteptăm.

Toate astea ,pentru un gram de finețe.

Diana

Sentimentele micșorează distanța

Îmi tremură un gând pe buză. Să-ți spun că mi-e dor și de ce-a fost și de ce va urma să fie? Să-mi dezbrac emoțiile în pupilele tale căprui ,care-odată îmi păreau atât de reci? E prea mare distanța dintre ale noastre două suflete pentru o asemenea dezvăluire.

Mă-ncearcă o amintire , simt un iz de dragoste în aer. Sentimentele micșorează distanța, oare? Dacă suntem două marionete ale societății,legate între ele, dar una simte totul și cealaltă nu reacționează la aproape nimic, atunci se mai numește compasiune? Se mai numește empatie? Dacă eu sper și tu îneci emoții , se numește dor? E o aventură-n doi sau e o tragedie pentru unul dintre noi?

Sentimentele micșorează distanța oare? Mă depărtez cumva de mâinile tale , te depărtezi cumva de ochii mei? 

E doar o iluzie, căci sentimentele micșorează distanța și-n brațele-mi lipsite de putere vei cădea curând.

Diana

Încă mai trăiești

Uneori îmi lipsești. Uneori analizez oamenii din jurul meu și îmi dau seama că niciunul dintre ei nu posedă niciuna dintre calitățile tale. Niciunul nu ar face orice ca să mă vadă zâmbind și niciunul nu mă știe în forma mea naturală. Niciunul nu îmi vrea binele orice s-ar întâmpla și niciunul nu mă susține în orice moment. Niciunul nu va rămâne atâta timp cât ai fi rămas tu.

Nimeni nu e ca tine. Nimic nu se compară cu sunetul vocii tale, cu felul în care lumina solară îți luminează pupilele gingașe. Când te apropiai de mine, când mă îmbrățișai, până și Dumnezeu rupea norii ca să vadă, până și El simțea gelozia. Toți voiau să te cunoască, toți voiau să însemni ceva pentru ei. Dar tu erai doar a mea. Tu ești doar a mea. Nici o mie de coșmaruri ispititoare n-ar putea să mă facă să te dau. Nici nemurirea nu ar suna bine pentru mine, dacă aș știi că tu ai rămâne în urmă. În Rai nu m-aș duce, căci fără tine ar fi numai moarte acolo.

Îmi amintesc,uneori, de zâmbetul tău divin. Îngerii ar fi omorât ca să poată vedea acele buze splendide , arcuite perfect. Cum poate ceva atât de platonic să existe mai mult decât în imaginația mea? Cum putea un asemenea hibrid instabil de frumos să își petreacă viața lângă cineva ca mine? Ea mă proteja; mă culegea din fiecare loc în care cădeam și mă oprea, de fiecare dată, înainte să îmi fac rău singură.

Să scriu despre tine nu e ușor. Să îmi amintesc de tine nu e sănătos. Durerea oferită de imaginea ta nu e poetică. Nimic din această suferință nu e poetic; nimic nu e frumos. E doar trist. Totul legat de tine e tragic. Acum cad din prăpastie în prăpastie și mă consum cu gânduri negre în fiecare seară , când îți strig numele într-o sticlă de alcool ieftin , la trei dimineața când focul nu mai poate dezinfecta o rană, când nimeni nu aude suspinele, nimeni nu simte durerea și nimeni nu se gândește la mine; sau la tine. 

Te țin în mintea mea mereu doar ca să mă țin pe mine în viață. Mă-mpiedic și cad și mă rostogolesc și mă târăsc atunci când aud numele tău și au trecut șase sute șapte zeci și nouă de eternități de când îmi e dor de viață. Căci aceasta e moarte și trebuie să continui să merg cu ea în suflet.

Te-ai gândit vreodată cum ar fi dacă florile tale ar fi vrut să se sinucidă și tu ai continua , totuși , să le dai apă în fiecare zi? Așa sunt eu , o floare, iar amintirea ta e apa ce vine în fiecare zi , încercând să mă țină în picioare. Căci amintirea este tot ce a rămas.

Tu nu ai murit. Pentru mine, încă mai trăiești.

Diana

Te-au omorît

Cine eşti tu să-mi rupi cerurile în două? Cine eşti să-mi transformi eroii în tragedii ambulante?
Regii devin bufoni în faţa ta, zeii se-nclină atât de tare încât cad din Rai. Cine eşti tu să îmi cutremuri mările? Cine eşti tu să îmi destrami armatele?
Apari şi dispari fără să îţi pese; te naşti şi mori din păcate şi gânduri zburătoare. Vii şi pleci ca o furtună . Îmi tulburi regatele şi te ascunzi apoi în negură, privindu-mi eşecurile constant.
Încerci să distrugi,cu chipul tău,imperii construite de femei păcătoase . Încerci să măreşti,cu vocea ta, dubiile existenţiale şi întrebările retorice. Din ce trăiești,din furia pământenilor? Din nechibzuință? Din amărăciune? Din autocompătimire?
Te-au scuipat focurile Iadului ,te-au adus aici,în faţa mea. Erai prea dur pentru ţinutul întunericului?
Îţi citesc dorinţa de a omorî în ochi;îţi închipui că îmi poţi scufunda corăbiile?
Cine eşti?  Cum iti permiţi sa ma priveşti în modul acesta? Crezi ca ma cunosti,crezi ca suntem asemanatori. Dar tu eşti doar un monstru ,eşti doar un amonit.
Şi incepi sa te temi. Incepi sa te temi ca privirea ta nu poate patrunde in interiorul meu, ca nu ma poti citi. Incepi sa crezi ca zvonurile sunt adevarate , incepi sa crezi ca nu ma poti invinge.
Te cutremuri si te rupi si te destrami in faţa-mi zambitoare. Te pierzi in ochii mei,invingatorule? Unde-ţi e puterea,unde-ţi e maretia? Te scufunzi incet-incet in pupilele mele dilatate. Iti privesti si Raiul si Iadul in acelasi timp si nu stii pe ce cale sa inaintezi.
Nu poti ramane in bratele mele pentru eternitate ,caci Infinitul ma cheama si Hades te cauta. Nu incerca sa te bazezi pe mine atata timp cat ai vrut sa ma domini,sa ma joci.
Nu ma poti manipula in asa fel incat sa te tin langa mine. Zambetul tau nu mai  functioneaza, stimulii mei nu reactioneaza la vocea ta. Atingerile subtile nu inseamna nimic mai mult decat obisuinte. Nimicurile sentimentale in esenta lor nu sunt decat minciuni efemere.
Nu eşti decat un erou cazut,cu o tragedie   in ontogeneza. Nu ma poti face decat sa decad, nu ma poti aduce decat la regres. Iar eu vreau sa cresc, vreau sa ma inalt.  Vreau sa imi desfac aripile si sa zbor.
Asa ca pleaca. Nu mai eşti un invingator. Nu mai eşti curajos. Te-au stricat eroule.
Te-au omorît.

             Diana

Noaptea de Mai

Au trecut cateva minute de cand nu mai simti caldura. Te incearca o anume stare neverosimila de singuratate, ai un fel de deja-vu ce te face trist. Te face sa te rupi in mii de bucati doar ca sa simti ceva,doar ca sa redescoperi o emotie.
Asa e dragostea,se bazeaza pe dor? Asa cum pasarile cad si se contopesc cu glia, si iubirea cade si se spulbera,se sparge,se fragmenteaza in vise frumoase si nimicuri dulci,in iluzii optice menite sa te ademeneasca. Dragostea de sine,de aproape,de viata,de moarte,de prezenta sau absenta,dragostea se rezuma la dor si dezumanizare si pierdere a sinelui, la dorinta si la dezamagire. La durere. La regres psihic.
Au trecut cateva minute de cand privesti  cerul. Ai vrea sa il atingi,crezi ca te vei regasi pe tine printre nori? Crezi ca salvarea ta zboara alaturi de ingeri? Ridica-te,inalta-te,dar nu iti vei gasi adevarul de care ai nevoie atat de sus. Iti cauti sinele in locuri pline de pete. Caci Raiul e construit din pacate ascunse in spatele unor ochi caprui.
Si fericire numai din durere o sa obtii,si e greu sa treci prin foc toata viata si apoi sa te scufunzi intr-un ocean rece,infinit.
Au trecut cateva minute de cand iti curge otrava prin sange ,otrava dulce ca nectarul zeilor. Si-ti cauti dezmierdatoarea lama pentru sfioasele vene de sinucigas.Te simti in viata,dar nu mai eşti tu.
Au trecut cateva minute de cand tu nu mai traiesti. E doar trupul tau,cate umbla nestingherit printre pacatele noptii de  Mai.

                                     Diana