"Trebuie doar sa crezi."

        "Zilele treceau incet si ma inchideam in mine . Faceam calatorii lungi prin constiinta mea , incercand sa imi dau seama ce-am facut sa merit asta . Starea mea , ei bine , ea se inrautatea . Acea prezenta imaginaa , foarte importanta pentru mine , imi umplea viata . O vedeam pe strada , ii auzeam vocea cand eram singura si trista , ii simteam respiratia calda aproape de fata mea . Aveam conversatii interminabile cu ea , chiar daca stiam ca e doar un produs al imaginatiei mele . Comunicam cu mine , neajungand la un consens . Ma incapatanam atunci sa scriu despre lucruri neimportante doar ca sa las timpul sa treaca fara sa ma influenteze ; si ajungeam la un anumit punct in care cuvintele , odata rupte din suflet , isi pierdeau intelesul si erau asezate pe hartie , mecanic , din obisnuinta .
       Asa mi-am format caracterul , aparent de fata populara , dar care are prea multe goluri si defecte.Devenisem emotiva , sensibila , pesimista , macabra . Viata trecea incet , mult prea incet si nu mai suportam . O bucata ascutita de metal imi alina durerea interioara , iar lichidul rosu-aprins care isi facea aparitia din incheieturile mainilor era singura placere , singura culoare pe care o vedeam . Iar , apoi , eram calma ; dupa o "sedinta de relaxare" sangeroasa , care lasa cicatrici , uitam de probleme . Pana cand noaptea isi facea aparitia , iar chinul de peste zi se dubla , iar cosmarurile deveneau realitate ; si toti demonii imi cantau in ureche , negura imi inunda mintea si ochii erau vesnic plansi .
        Dimineata era o binecuvantare . In ficare seara , ma rugam sa ma mai pot trezi in ziua urmatoare . Riscul era atat de mare ; moartea , moartea o simteam atat de aproape . Dar soarele rasarea si o liniste obsedanta ma chinuia . Nu ma gandeam la urmatoarea noapte , nu cred , de fapt , ca ma gandeam la ceva care sa aiba inteles . Dar sufeream , o durere constanta imi tulbura simturile si-am incercat sa o opresc . Pastilele nu erau o solutie , nu au fost niciodata . Ele doar ma tineau pe linia de plutire , ma tineau in viata , dar imi rautateau , de fapt , starea de spirit .
        Cu greu obtineai un zambet sincer de la mine , chiar daca ma prefaceam atunci cand eram inconjurata de oameni . Tot ce vroiam , in acele momente , era sa plece toti , sa ma rup de realitate si sa zbor , in mintea mea , ajungand , astfel , in Eden . Deseori gaseam scuze pentru a ramane singura , precum o tema uitata sau un eseu de facut , o lectie de chitara , ori eram in intarziere la dentist . Ma pierdeam in minciuni doar pentru a scapa de lume si ma regaseam in taieturi , noile tatuaje de pe corpul meu . Traiam cu reproducerea cicatricilor din suflet in exterior , pe piele .
        Si zilele au tecut , m-am obisnuit . Normalitatea si-a facut aparitia . Lunile negre se incheiasera , viata incepea .
         Eram , in sfarsit , bine , Totul avea sa fie bine , la final .Trebuie doar sa crezi ."

O clipă .

E nevoie doar de-o clipă ca să te indrăgostești și doar de-o clipă ca să nu mai fii niciodată lafel .Dar e nevoie de timp pentru a învăța să asculți , să vorbești , să iubești . E nevoie de timp pentru orice , dar , mai presus de toate , e nevoie de timp pentru a capta încredere . Și , totuși , totul începe într-o clipă .
E nevoie de o clipă pentru o privire pătrunzătoare , care schimbă totul . Perspectiva asupra vieții , asupra persoanei respective , asupra ființei omenești proprii , totul devine fum și ceață . Și ce mai contează grijile și stresul și viața de zi cu zi , ce mai înseamnă ele pe lângă acea privire ?!...e totul praf , e totul fum .
E nevoie doar de-o clipă ca să te îndrăgostești și doar de-o clipă ca să nu mai fii niciodată lafel . Dar e nevoie de timp pentru a te perfecționa în dragoste , chiar dacă nu vei ajunge să știi mereu cum să procedezi .Și , totuși , e nevoie doar de o clipă ca să greșești și ca să rănești și să rupi în bucățele tot ce ai clădit cu afecțiune și grijă .

Continui...

D.

Alb.

          E totul alb in jurul meu si chiar nu stiu incotro ma indrept . Calea succesului ...?Unde e , nu stiu , sunt inca tanara , prea tanara . Calatoresc prin mintea mea in fiecare zi , in cautare de amintiri si coltisoare cu lucruri uitate , caut; caut cuvinte frumoase care mi-au fost spuse sau minciuni auzite . Caut un infinit de complimente si toate regretele celorlalti la adresa mea ... vreau  , vreau din tot sufetul sa ma schimb , vreau sa reusesc singura in viata si sa fiu neinfluentabila .
          E totul alb in jurul meu si ma gandesc la un amic . Prietene , rechem amintirile noastre si noptile nedormite , erai singurul care ma intelegea . Prietene , e totul alb in jurul meu si ma pierd daca n-aud vocea ta si daca nu-mi zaresc reflexia in ai tai ochi negri . Prietene , prietene , ce-a facut viata din noi ? Caile ferate sunt facute din promisiuni si cuvinte neadevarate si ne duc in trenul viselor irealizabile , avand ca destinatie esecul , pentru ca nu ramanem impreuna . Hai sa supravietuim ! Haide , haide , haide sa reusim ! Lumea-i a noastra toata ! .
          E totul alb si-mi cam lipseste inspiratia ; parc-as scrie ceva sau parc-as compune un cantec . Sa-mi arunc singura chitara in brate si sa-mi cant amarul ; sa-ncerc , prin liniste sufleteasca si zgomot fizic , sa-mi calmez nebuna pofta de viata , nebunul dor de vise , nebuna nevoie de atentie .Parc-as canta fericirea prin cuvinte prea incarcate de inteles si-as plange tristetile toate-ntr-o singura balada . Parc-as fi eu si-o chitara , eu si-un destin , eu si-un cuvant .
          E totul alb si-as avea nevoie de-o prezenta de mult uitata . Sa las un bilet si sa astept raspunsul , sau o vizita placuta , o convorbire sincera mi-ar alina dorul de comunicare . Sa scriu o scrisoare si sa ma-ntreb daca am sa primesc un raspuns ? Sa astept pana voi realiza ca nu mai vine ,nu , nu . Sau sa-mi primesc mult-asteptatul raspuns , care , in schimb , nu m-ar satisface . Ce-as face mai intai...?
          E totul alb si , nu stiu , sa mai continui sau sa m-opresc aici ? Nu stiu dac-as mai avea ce spune , si nici daca ar conta sau nu ce-as spune . Si parca mi-as lua inima in dinti si-as spune tot ce-mi apasa constiinta , dar , nu , realizez ca , de fapt , n-am ce sa mai spun . Asa ca ma opresc .
          E totul alb .

Diana.