Dezastru

Pun pariu că ai putea spune că-s un dezastru, dar măcar arăt bine în mica mea rochie negară. Eram sursa tuturor bârfelor,tuturor șoaptelor, aseară. Toată lumea avea prea puțin sânge și prea mult alcool; eram toți artiști frustrați, uitați de societate. Toți se distrau prea mult în hainele lor prea mici și prea elegante, prea murdare de păcatele nopții și băutura ieftină.

Doar eu nu aveam aer. Mă sufocau strigătele de fericire, dansurile numeroase, săruturile fugare, rochiile care arătau puțin prea mult. Eu m-am împrăștiat pe podele de bar prea mult timp și nu m-a cules nimeni, nu m-a dus nimeni în căminul lor, încercând să-mi elibereze trupul din mica mea rochie neagră.

Eu sunt o fantasmă. M-au văzut toți dar nu m-a văzut nimeni. Am fost sufletul petrecerii dar nici măcar n-am fost prezentă. Eu nu sunt decât o iluzie. Sunt planta din colțul camerei, de lângă fereastra goală, cea cu care vorbești când te simți singur. Ți-ai creat toată existența pe baza a ceva ce nu are sânge, ci clorofilă și nu se îmbată de la alcoolul tău, ci moare. Asculți vorbele unei ființe mute și vorbești cu ceva ce nu te poate auzi. Dar asta te face fericit.

Te-ai fi așteptat vreodată la asta? Credeai că știi ce e dragostea? Cum e să iubești ceva ce nu te atinge niciodată? Cum e să săruți pielea catifelată a unei iubite senzuale care există doar în capul tău? Asta înseamnă să visezi? Asta e tot?

Sunt doar o mică floare în universul tău de rochii mulate și tocuri înalte. Nu sunt iubirea. Nu sunt un dezastru cu piele moale și buze roșii. Sunt un dezastru cu frunze și flori albe. Sunt doar un observator al dezastrului tău.

Diana

870//09//06//17//03

Cifre. Urăsc cifrele. Sunt exacte. Sunt rigide. Nu dau posibilitatea unei schimbări,unei estimări,unei rotunjiri. 870. Nu 870-ceva, sau 870-fără. 9. Nu 8. Nu 7. Cifre. Literele sunt atât de maleabile,atât de melodioase. Totul e format din litere. Dragostea are litere,nu? Da, 9 litere. 9. Nu 8. Nu 7.

În litere mi-am scris mereu scrisorile, dorul, suspinele, fericirea și drumul. Și chiar dacă am folosit cuvinte mărețe sau ghicitori bine puse la punct, oamenii au înțeles mesajul. Așa că scriu, acum, în această zi importantă, în această zi în care Universul e absolut monstruos, scriu tot ce vreau să-mi transmit în cifre.

//09//06//

Era un bărbat înalt,robust, în vârstă de aproximativ 50 de ani. Era un bărbat condus de rațiune, dar care-și impunea și puțină,foarte puțină pasiune în viața sa. Era un bărbat cu o figură nu foarte plăcută, cu pielea aspră și albă. Era un bărbat cu o frunte lată, abruptă ca un munte, care avea la bază cele două sprâncene negre,groase și drepte sub care se ascundeau ochii mici,căprui,triști. Atunci când vorbea, vocea sa era calculată,rece,improprie. Când își mișca picioarele, mâinile încercau să imite mișcările ca niște copii învățați să scrie în aerul cald,umed,irespirabil al unei biserici. Când privea ceva, parcă i se nășteau lumini în pupile, dar erau apoi omorâte căci îți găsea un alt subiect analizabil.
Cifre. Eu urăsc cifrele. Dar el urăște literele,pentru că sunt confuze. Literele sunt interpretabile, ele nu oferă siguranță. Dar cifrele sunt ondulate, oferă certitudine, sunt infinite. Litere sunt doar câteva, dar ce poți face din cifre!... 0906.Cifrele nu mai există pentru el de când a aflat semnificația lor.

//17//03//

Era o femeie despre al cărei portret fizic nici nu-mi pot permite să vorbesc, pentru că el este indefinit. Totul este indefinit, totul este infinit. Era o femeie care ura cifrele.Literele îi ofereau mai multă credință,pace,viață. 1703.Literele nu mai înseamnă nimic,le-am înlocuit cu cifre.

//870//

Urăsc cifrele,mai ales azi.

Diana