Paradisul

Știu că e ceva diferit în modul în care o privești pe ea. Ți se dilată încet și discret pupilele și ți se luminează fața, te abții să zâmbești ca să nu lași oamenii să observe impresia pe care ți-o lasă ea. Știu că te simți bine când o faci să râdă, când îi captezi atenția, când o faci fericită,când o ții de vorbă doar ca să uite de unele lucruri supărătoare. Știu că te bucuri când îi poți lipi buzele de ale tale. Știu că tresari când îți fură câte un sărut pueril. Știu că îți place să îți atingă subtil brațul sau să îți zâmbească. Știu că îți place să te privească.

Îți observ interesul de a-i arăta că îți pasă. Încerci să îi demonstrezi că nu ești de gheață. Nu te forța , nu încerca să pari ceva ce nu ești , fii tu , căci știi că ea va înțelege, accepta și aprecia. Comportă-te cum crezi că e mai bine, nu te mai îngrijora că nu vei lăsa o impresie bună. Ea te va prețui pentru cine ești când sunteți singuri, pentru felul în care o privești când crezi că nu e atentă la tine ; pentru micile inflexiuni ale vocii tale atunci când îi faci un compliment,nu pentru complimentul acela în sine. 

Ia-o de mână și plimbă-te cu ea, arată-i că nu îți e frică să o ții lângă tine când sunt și alții prin preajmă. Povestește-i totul despre tine. Cântă-i,chiar dacă nu te pricepi. Gătește-i,dacă tot te lauzi în fața ei că poți. Fă-i cunoștință cu prietenii tăi. Stai cu ea degeaba o zi întreagă. Ascultă melodii romantice cu ea, în timp ce vă țineți în brațe. Fă glume copilăroase cu ea și pe seama ei, las-o să se comporte ca o fetiță de cinci ani. 

Spune-i ce simți constant, chiar dacă nu e legat de ea, mai ales dacă nu e legat de ea. Fii cel mai bun prieten al ei , fă-o cea mai bună prietenă prietenă a ta.

Fă-ți singur Paradisul.

Diana

Portret rece

Știi cum mă simt când se uită la mine? Îmi pare că ochii lui sunt alcătuiți din milioane de ace, gata să străpungă privirea mea. Analizează totul,fiecare gest, fiecare articulare a cuvintelor, fiecare exclamație. Observă totul, într-un mod aproximativ obiectiv. Dar nu spune niciodată ce părere are în legătură cu mine, decât dacă e provocat sau simte disperata nevoie.

Știi cum mă simt când îmi vorbește? Fiecare cuvânt e pronunțat cu intenție, cu o anumită dicție ce impune respect-sau chiar frică. Lasă impresia că sunt doar niște replici învățate pe de rost, iar inflexiunile vocii lui nu lasă nicio emoție să iasă la lumină. Obișnuiește să înceapă o propoziție și să își continuie vorbirea după câteva secunde, ca să îmi păstreze atenția sau să arate o indiferență față de discuție.

Mișcările pe care le face, toate micile gesturi care ar trebui să fie spontane , par calculate , la el. De fiecare dată când îmi ia mâna în a lui, sau mă atinge subtil pe gât ori pe braț, totul e rece, impropriu. E o mașinărie. 

Felul lui de a fi mă face să mă simt mică, într-un mod în care nu m-am mai simțit până acum. Mă face să mă întreb dacă spune adevărul sau dacă răspunsurile mele sunt satisfăcătoare pentru el. Felul lui de a fi mă face să mă tem de o apropiere prea intensă, dar și de dezvăluirea întregului meu caracter. Are o fire puternică, vulcanică, oarecum autoritară. 

Îmi place compania lui, îmi plac discuțiile cu el, dar nu știu ce să cred. Impresia lui despre mine parcă începe să se schimbe , odată cu trecerea timpului , căci începe să mă cunoască. Rămâne gentil, permisiv și interesat de starea mea și ideile mele, dar oare de sentimente? A spus că preferă să mintă în unele cazuri; nu am pretenția de a fi complet sincer cu mine, în anumite circumstanțe, căci oamenii tind să ascundă , de teama singurătății, dar sper că unele lucruri, spuse încet, la ureche, sunt adevărate. 

Sper că nu plănuiește să-mi scufunde corăbiile cu câteva cuvinte bine gândite, cu zâmbetul lui și ochii lipsiți de viață. Sper să nu mă mai facă să mă simt așa de mică , sper să nu mă facă să mă tem atât de mult să-l pierd de tot.

Dar el e doar un portret rece.

Diana

Frică

E noapte. E Întuneric și te scufundă, negura te cuprinde. Te uiți spre cer și nu vezi nimic. Te sufoci. Liniștea te sperie. Vântul te îmbrățișează. Frica te domină. Frica ne domină pe toți. Ai vrea să găsești un întrerupător legat la un bec, sau o lumânare ca să pui capăt fricii.
Te temi de ce se poate ascunde în întuneric, dar și de pierderea sinelui în noapte. Ești înconjurat de dușman, iar Raiul nu-l mai vezi nici dacă e la câțiva pași de tine. Singurătatea îți accentuează și mai tare nesiguranța, iar , în disperarea ta de a ajunge într-ul loc cunoscut, într-un loc luminos , te duce într-un punct critic.
Îți încordezi toți mușchii și-ți scrâșnești dinții. Încerci să te îmbărbătezi singur. Lupii își trimit semnale de întâlnire, dar nu ei constituie fricile tale. Negura te face să simți dependența de lumină , la fel cum ura te face să tânjești după dragoste.
Un fulger e singurul tău ajutor , dar nu durează mult până te întorci de unde ai plecat. E un fulger fără tunet , cum ești tu, fără curaj. Te temi să faci un pas în față, te temi să faci un pas în spate. Te temi să întinzi mâna în dreapta ta , te temi să întinzi mâna în stânga ta.
Te-ai lăsat dominat de frică, o lași să-ți curgă prin vene. Lasă oxigenul să-ți treacă prin plămâni, lasă răcoarea nopții să te împrospăteze , lasă strigătul lupilor să te cheme. Se-aruncă stelele în nori , tu aruncă-te în întuneric și luptă , luptă pentru viața ta.
Simți ceva rece pe umărul tău, e o picătură de ploaie. Încă una , și încă una . Sunetul produs de căderea acestor particule , din ce în ce mai puternic , te ajută să nu te mai simți așa singur , și îți dovedește că nu există un pericol uman sau animal în apropierea ta. Faci câțiva pași în cele patru direcții ,iar apoi te așezi , încet și cu grijă , pe pământul umed. Îți rezemi spatele obosit de scoarța unui copac și-nchizi ochii. E bine , nu? Te simți bine. Te simți viu. Îți învingi frica. Te simți puternic. Îți arăți curajul. Te simți indiferent. Nu te afectează posibilele pericole din jurul tău. Te simți liber. Nu te mai temi.
Când prima rază de lumină îți inundă privirea, știi că frica te ajută să fii cine ești. Știi că viața te va mai pune la încercare, și știi că va trebui să înfrunți lucrurile de care îți este cel mai frică.
Nu lăsa frica să te mai domine.

Diana

Încrederea

Am cunoscut odată o fată, care voia să atingă cerul. Iar în drumul ei spre Soare, a întâlnit și alți visători. Le-a oferit încrederea ei, ier aceștia au tras-o în jos. Și-a rămas pe Pământ de atunci, n-a mai atins cerul. A învățat că încrederea nu e bună.

Am cunoscut odată un băiat, care a iubit mult. Iar, în timp ce-și arăta dragostea, cea iubită a fugit, trădându-i încrederea și strivindu-i inima. Și, de atunci, băiatul a rămas rece, distant. Și-acum e inuman, n-a mai iubit de atunci. A învățat că încrederea nu e bună.

Dar nu totul se termină în același mod. Există finaluri fericite, iar încrederea poate fi atribuită anumitor oameni.
Cu toții greșim,cu toții suntem răniți de anumite minciuni,sau trădări, sau pur și simplu de indiferență. Oamenii sunt dependenți de alți oameni,dar e un lucru bun. Nu poți trăi fără afecțiune, oricât ai încerca să te minți. Dorul vine odată cu lipsa de dragoste. Iar afecțiunea vine odată cu încrederea.
Poate că fetița nu trebuia să aibă încredere, poate că nici băiatul. Au fost răniți, dar au mers mai departe,cu cicatrici. Și suferința de atunci nu trebuie să îi izoleze de lume, căci nu toți sunt lafel. Fata poate găsi sprijin, în timp ce băiatul poate găsi iubire. Trebuie doar să găsească pe cineva în care să-și pună încrederea. Au găsit oare?

Diana

„Scrie despre noi”

Avea ochii căprui.

Și părul castaniu. Era vorbăreață și o cunoscusem pentru că făcuse o glumă răutăcioasă despre mine când mă văzuse prima oară. Era mai mică decât mine, cu aproximativ un an și simțeam nevoia morală de a o ajuta,de a o ghida.

Avea ochii albaștri.

Și părul tuns scurt. Era închis în el cu majoritatea, dar foarte comunicativ cu mine. Îl cunoșteam de mult timp și simțeam că trebuie să am grijă de el, căci era destul de instabil și, uneori,chiar agresiv.

Avea ochii căprui.

Și părul deschis la culoare. Area perfecționistă și foarte conștiincioasă, ordonată. N-avea pic de spontaneitate în ea, dar scria un blog. Ea mi-a dat ideea; ea m-a împins, într-un fel,să scriu. Și pentru asta i-a rămas recunoscătoare.

Avea ochii negri.

Și părul foarte închis la culoare. Era un băiat aparent tăcut, timid, dar am ajuns să-i cunosc mintea, cu toate colțurile ei întunecate și chiar malefice sau sadice. Întâlnirea noastră a fost, într-un fel, rezultatul unei glume. Dar a fost frumos; și semănăm,suntem ca un întreg simetric. Dar a uitat.

Avea ochii căprui.

Și părul verde. Era o fată diferită, nonconformistă; aproape rebelă. Am cunoscut-o prin intermediul cursurilor și am descoperit, în interiorul ei, cel mai puternic suflet și cea mai sinceră minte. Și o respect.

Avea ochii căprui.

Și părul tuns scurt. L-am cunoscut întâmplător și am fost fascinată de caracterul lui; dar și de aspect. M-a învățat multe lucruri; era mai mare și cunoștea mai bine viața și lumea; dar nu am știut să îl ascult și nu i-am luat în calcul sfaturile decât mai târziu.

Avea vârfurile părului roșii.

Și era singura mea amică, în fiecare zi. Eram ciudate împreună ,iar conversațiile noastre erau înțelese de puțini oameni din exterior. Era diferită; genul de fată cu gusturi mai rafinate decât restul persoanelor. Era un om de cultură.

Avea ochi căprui,dar diferiți față de ceilalți.

L-am cunoscut la o aniversare. Și a însemnat foarte mult pentru mine. Am petrecut mult timp împreună, dar nu cred că și-ar fi dat seama vreodată cât îi sunt de recunoscătoare și câte lucruri am închis în mintea mea, dar care trebuiau să fie spuse. Și-mi pare rău pentru toate momentele în care îl subestimam.

„Scrie despre noi”, mi-au spus. Asta am făcut.

Diana.