Încrederea

Am cunoscut odată o fată, care voia să atingă cerul. Iar în drumul ei spre Soare, a întâlnit și alți visători. Le-a oferit încrederea ei, ier aceștia au tras-o în jos. Și-a rămas pe Pământ de atunci, n-a mai atins cerul. A învățat că încrederea nu e bună.

Am cunoscut odată un băiat, care a iubit mult. Iar, în timp ce-și arăta dragostea, cea iubită a fugit, trădându-i încrederea și strivindu-i inima. Și, de atunci, băiatul a rămas rece, distant. Și-acum e inuman, n-a mai iubit de atunci. A învățat că încrederea nu e bună.

Dar nu totul se termină în același mod. Există finaluri fericite, iar încrederea poate fi atribuită anumitor oameni.
Cu toții greșim,cu toții suntem răniți de anumite minciuni,sau trădări, sau pur și simplu de indiferență. Oamenii sunt dependenți de alți oameni,dar e un lucru bun. Nu poți trăi fără afecțiune, oricât ai încerca să te minți. Dorul vine odată cu lipsa de dragoste. Iar afecțiunea vine odată cu încrederea.
Poate că fetița nu trebuia să aibă încredere, poate că nici băiatul. Au fost răniți, dar au mers mai departe,cu cicatrici. Și suferința de atunci nu trebuie să îi izoleze de lume, căci nu toți sunt lafel. Fata poate găsi sprijin, în timp ce băiatul poate găsi iubire. Trebuie doar să găsească pe cineva în care să-și pună încrederea. Au găsit oare?

Diana