"Erai a mea?"

       „Mi te amintesc , aseară , cum erai , îngâlvită de alcool , cocoțată pe un scaun prea înalt și prea depărtat de bar . Erai superbă , erai naturală . Erai a mea ? Te simțeam aproape de mine și , totuși , parcă ne omora o crudă distanță . Nu cred că te-am avut niciodată ; nu credeam că ai fost vreodată a mea .Dar , apoi , mi-ai zâmbit : <<Melodia asta e despre tine>> , te-am auzit spunând . Și-am dansat până nu ne-am mai încrezut în propriile picioare .
        Da , la un moment dat , stăteam îmbrățișați pe un trotuar murdar și umed ; ne încălzeam reciproc . Te îmbătasei deja , și aberai , vorbeai continuu despre viață , despre moarte , despre nemurire , despre iluzie . Gesticulai larg , fără pic de reținere , și treceau oameni pe stradă , din când în când , însă nu-mi era rușine cu tine . Mă simțeam a fi cel mai norocos bărbat , pentru că tu erai lângă mine . Simțeam că n-ai mai fost niciodată așa de frumoasă...m-ai luat de mână . Erai vie , erai reală . Erai a mea ? Te voiam disperat de mult , așa că m-am apropiat : <<Știu că vrei să mă săruți>> , mi-ai zis în șoaptă , mușcându-ți buza până la sângerare . Mereu știai ce-mi doresc , mă-înnebunești . M-am încurajat și ți-am atins buzele-nghețate . Jur , mi s-a topit inima .
        Dintr-o dată , m-am trezit în apartamentul meu . Erai cu mine . Au urmat mișcări ferme , ritmate , căldură spirituală , și carnală , și râsete , și țipete . Mi te-ai dat cu totul ; eram fericit . Te-am ținut în brațe , așa cum erai , goală și alcoolizată până la refuz , până dimineața . Erai a mea?
        Dar , când m-am deșteptat , erai , dinnou ,  îngâlvită de alcool , cocoțată pe un scaun prea înalt și prea depărtat de bar . Erai superbă , erai naturală . Erai a mea ?
        Fusesei a mea ? Vei fi , oare , vreodată ?
        Dar , apoi , mi-ai zâmbit : <<Melodia asta e despre tine>> , te-am auzit spunând . Și-am dansat până nu ne-am mai încrezut în propriile picioare . "

Diana.

Zile.

     Ne împărțim viețile în zile sau săptămâni , luni sau ani , pentru a ne putea uita în trecut și să descoperim prin câte schimbări am trecut de-alungul timpului . Eu , ca ființă umană cu o obsesie pentru exactitate și punctualitate , mi-am împărțit și zilele în două categorii.
     Zilele bune mi le voi aminti mereu ; copilăria fără griji și frumosul început al adolescenței . Clipe memorabile ; aș putea, oare , să le adun pe toate între două coperți de roman ? Am râs , am plâns cu prietenii , și obișnuiam să mă îndrăgostesc oriunde , de orice lucru nou care-mi apărea în cale , în continuu . Eram sufletul , atmosfera , îmi ascultam și respectam familia și prietenii ; trăiam viața pe care mi-o dorisem mereu . Dar , din păcate , nu mai am ce adăuga la această categorie .
     Zilele rele n-am să le uit niciodată ; au început să-mi umple viața cu patru ani în urmă . Da, au trecut 4 ani , 2 luni și 21 de zile de când lupt pentru supraviețuire .Pot spune , nu ca să mă mândresc sau să mă plâng în fața lumii , că am trecut prin toate sentimentele ; și n-a fost o experiență plăcută . Aproape m-a omorât .
     Primele au fost atacurile hepatice , asupra organismului . Trebuia să-mi forțez vomitatul , altfel nu puteam să respir . Simțeam ficatul mărindu-se înăuntrul meu . Așa am devenit anorexică . Câteva luni au trecut , și am reușit să mă adaptez la situație , cum fac întotdeauna .
     Dar , într-o noapte , un astfel de atac și-a făcut apariția și , și m-a marcat , pe viață . De atunci simt , văd și aud lucruri , există o prezență imaginară care-mi umple viața . Îl văd mereu , în timpul halucinațiilor , dar când îmi revin , nu mi-l amintesc decât ca o umbră , chiar dacă știu că este închipuirea exactă a unui om . Vorbesc tot timpul cu el , mă sfătuiește , mă ceartă , mă ajută . E propria mea imaginație și mă corupe . „Schizofrenie” , au spus doctorii . Și n-ai habar cum e să fii diferit în felul acesta . Să vezi copii , de vârsta ta , pe stradă , și să știi că nu vei fi niciodată ca ei , niciodată lafel de fericit ca ei . N-am spus aceste lucruri aproape nimănui , dar mi-a ajuns , m-am săturat să răspund „Sunt bine” și să mint . Să zâmbesc , încercând să mă controlez ; îmi e mai ușor , pe moment , să mint că sunt fericită , dar în timp ? Cum va fi în timp ?
     Coșmarurile au devenit visele mele frumoase , și , totuși , sunt mult prea tânără pentru asta . Recunosc , sunt doar un copil .
     N-am să mai scriu . Am obosit . Am obosit amintindu-mi . Să lăsăm zilele rele așa cum sunt , chiar dacă aș mai fi avut mult de spus .
     Să-nchei . Depresia am învățat , în timp , să o controlez și , chiar dacă sunt încă nefericită , lucrurile par suportabile ; cred că mă descurc .
     Căci zilele trec...

pentru un prieten plecat prea devreme , 

să știi că mi-e dor și mă gândesc la tine .

Ți-am promis să-ți spun totul într-o zi ,

dar , cum nu mă rog , am decis să spun lumii,

să mă audă măcar pe mine , dacă tu ai păstrat tăcerea

cât ai fost aici , cu noi .

-Diana.

Dumnezeul vostru .

  Probabil , am s-ajung în Iad pentru următoarea propoziție , dar n-am să mă abțin . Spun , și vorbesc serios , NU cred în Religie , în nicio religie , și nu mai cred în Dumnezeul VOSTRU. Obișnuiam , odată , să am speranță și credință , dar au dispărut cu totul în ziua aceea . Dumnezeul vostru mi-a luat unul dintre cele mai importante elemente ale vieții mele , și l-a luat pe neașteptate : bunica mea . 

    Îi datorez vreo 13 ani din viață și mii de scuze . M-a crescut ca pe copilul ei , cum a știut mai bine , cum a putut mai bine . Încă-i mai aud vocea , șoptindu-mi , în întuneric , numele . Îi simt respirația aproape de mine . Și mă panichez , nu pentru că aș fi un om cu frica lui Dumnezeu , ci chiar pentru că nu sunt . M-a crescut ca pe copilul ei și nu i-am mulțumit niciodată , nu i-am arătat că-mi pasă de ea niciodată . Vai , cât de mult o iubesc ! Ea m-a învățat să prețuiesc viața , și-i mulțumesc din toată inima asta rece , a mea. 

    Dumnezeul vostru a luat-o prea repede , și n-am putut nici măcar să-i spun „Adio” , nici să rezolv lucrurile dintre noi . A căzut în neființă fiind , cel mai probabil dezamăgită de mine , așa cum sunt și eu . A trecut un an , o lună și exact o zi de când Dumnezeul vostru mi-a luat-o . De-asta nu mai cred . 

     Nu mai cred , căci îmi amintesc dățile în care-mi zâmbea și spunea că o să fie bine , și atitudinea ei optimistă , și clătitele acelea delicioase , servite cu multă dragoste și niște glume în stilul ei . Acum , nu pot să cred că nu mai e . Am și încercat s-o sun , într-o zi , fără să-mi dau seama că nu mai e . N-a răspuns nimeni , și cred că asta doare cel mai tare : să conștientizezi că nu-ți va mai asculta nimeni , nimeni ca ea , vocea ; să conștientizezi că nu vei mai simți cum toate cuvintele pe care i le spui sunt ascultate și înțelese , așa cum ți-ai dorit mereu . Asta mi-a luat Dumnezeul vostru . Asta mi-a făcut Dumnezeul vostru . 

      O parte din mine e acum cu ea , îngropată acolo , în locul acela dezolant . Cum să mai cred în Dumnezeu , după ce mi-a făcut asta ?! 

Diana,

poză originală ,întâmplare reală.

Jocul perfect.

O singură regulă : Jocul nu-ncepe de nicăieri ; și n-are nici sfârșit . Te apropii , ești prins în mrejele lui și n-ai scăpare . Asta e-așa amuzant , captivant. Ești lăsat să te zbați , să țipi , să-nduri,că n-ai ce face . Ca să câștigi , e nevoie de curaj și-un pic mai multă nebunie .
Vor fi momente în care te vei pierde prin locuri neștiute din sufletul tău...vei învăța din greșeli , dar oare vei fi învățat când vei greși ? Nu ai trei vieți , ci doar una , și trebuie să demostrzi c-o meriți , s-ajungi sus , pe scara moralității . Drumu-i drept , dar plin de serpentine .
Pornești de jos și te-ntâlnești , în calea ta , cu fel de fel de emoții și oameni și vise și eșecuri și lacrimi și zâmbete și fum și ceață deasă . Vei experimenta senzații dintre cele mai periculoase , interzise , fatale , romantice ; vei trece peste tragedii și întâmplări de neiertat și neuitat . Și e totul parte din jocul nostru . Îl vei juca pe tot parcursul metempsihozei tale , să nu-mi spui că nu te-am prevenit . Dar merită , nu te sfii să ni te-alături . Când joci la nivelul nostru , nemurirea ai vrea să pară mai aproape de tine .
Jocul e viața . Joci?

Diana.