O scânteie.

         Dacă te fac să te aprinzi ,inseamnă că sunt o scânteie? De ce îmi spui mereu că te topesc doar din priviri,din interior. Îţi dau foc la caracter,cumva?
         Eşti radioactiv,iar eu sunt o scânteie. Ce pericol putem aduce împreună!...Şi,totuşi,să nu pleci ,să nu dai drumul ,să nu laşi flacăra să se stingă. De flacăra aceea depinde slabul pâlpâit al lumînărilor vieţilor noastre ,iar dacă ea se epuizează , ne pierdem toată substanţa ,ne pierdem pe noi ,ne ducem!...nu vreau să ne ducem.
           Şi,te fac să te aprinzi,zici? Periculos e focul,dar mai periculoasă e privirea din ochii tăi;şi-aş vrea să-mi odihnesc ochii obosiţi în privirea aceea toată viaţa ,să ardem cu flăcări din iubire ,să ne consumăm unul pe celălalt prin dulci nimicuri sentimentale.
        Mă laşi să te aprind ,cum aprinde o mică scânteie un foc de tabără?

Diana.

Ai mai întâlnit o dragoste ca asta?

       Ți-a tremurat vreodată toată făptura din cauza dragostei? M-am obișnuit cu tremuratul ăsta, îmi întregește existența, îi dă un anume mister, o complexitate de neînțeles. E tremuratul acela, similar cu fluturii din stomac, ceva frumos, inedit, pur.
       Câteodată tremur atât de tar încât mi se pare că e ceva negativ, ca și cum emoțiile care odată cu tremuratul sunt interzise, dar mi-am dat seama. Tremur de frică, de frica de a te pierde. Te am lafel de puternic ca posedarea unui obiect, dar însemni mai mult decât întreaga mea suflare. Ce m-aș fi făcut fără tine? Ce-am fi fost unul fără celălalt? Am fi fost doi anonimi care se pierd în căutarea unei povești, doi autori fără opere.
       Te iubesc atât de mult încât mă consumă. Iubirea asta mă roade din interior, îmi fură răsuflări de nerecuperat, dar știu că, fără ea, nu le-aș avea nici pe cele pe care le consum acum. Respir și dăruiesc dragoste cu fiecare suflare,prin toți porii. Și e toată pentru tine.
       Am știu din primul moment. Am știut că te vei lega de mine pe vecie. Am știu că n-o să fie doar o iubire mincinoasă, am știut că numai tu poți să mă faci fericită. Ești cel mai bun prieten al meu, ești sfătuitorul meu, ești iubirea mea, ești paradisul meu, ești „totul” meu. Și e reciproc, asta e partea frumoasă.
      Eram pierdută înainte să mă găsești tu, recunosc. Eram pe un vas care se tot scufunda puțin câte puțin, continuu. Și m-ai salvat de la moartea spirituală, de la singurătatea care-mi umplea zilele.
      Dacă ne-am prinde într-o buclă a Infinitului și-am rămâne-așa până la sfârșitul timpului însuși? Ne-ar ajunge o eternitate să ne-mpărțim sentimentele unul celuilalt? Ai mai întâlnit o dragoste ca asta?

Diana.

Dezamăgiri.

Atunci când rămâi doar cu regretele ,începi să îi dezamăgești și tu pe cei din jurul tău .Așa am făcut eu.

Sunt o persoană complicată, chiar dacă nu arăt asta oamenilor. Mă agăț doar de anumit persoane , mă bazez pe ele să mă facă fericită , pentru că eu nu pot face asta . Și , un timp sunt fericită , dar apoi se întâmplă ceva și mai scrijelesc un eșec pe lungul și înaltul perete cu regrete . Și-am ajuns , în felul acesta , să nu mai am încredere în mine în nicio privință . Sunt sensibilă , sunt firavă , sunt diferită , sunt singură . 

Sunt atâtea persoane în jurul meu , dar sunt singură . Niciunul dintre cei care încearcă să mă ajute nu au să înțeleagă prin ce trec . Nu ați fost niciunul în situațiile care mie mi-au devenit familiare , nu ați simțit lucruri care pentru mine sunt obișnuite . Emoțiile voarte se referă la fericire și tristețe . Eu am sentimente mult mai vaste , complexe . Sunt o persoană complexă din orice punct de vedere , și puțini dintre voi , chiar foarte puțini , citesc dincolo de zâmbetul fals și cuvintele frumoase . 

Așa sunt eu , plină de dezamăgiri.

Diana.