Câteodată tremur atât de tar încât mi se pare că e ceva negativ, ca și cum emoțiile care odată cu tremuratul sunt interzise, dar mi-am dat seama. Tremur de frică, de frica de a te pierde. Te am lafel de puternic ca posedarea unui obiect, dar însemni mai mult decât întreaga mea suflare. Ce m-aș fi făcut fără tine? Ce-am fi fost unul fără celălalt? Am fi fost doi anonimi care se pierd în căutarea unei povești, doi autori fără opere.
Te iubesc atât de mult încât mă consumă. Iubirea asta mă roade din interior, îmi fură răsuflări de nerecuperat, dar știu că, fără ea, nu le-aș avea nici pe cele pe care le consum acum. Respir și dăruiesc dragoste cu fiecare suflare,prin toți porii. Și e toată pentru tine.
Am știu din primul moment. Am știut că te vei lega de mine pe vecie. Am știu că n-o să fie doar o iubire mincinoasă, am știut că numai tu poți să mă faci fericită. Ești cel mai bun prieten al meu, ești sfătuitorul meu, ești iubirea mea, ești paradisul meu, ești „totul” meu. Și e reciproc, asta e partea frumoasă.
Eram pierdută înainte să mă găsești tu, recunosc. Eram pe un vas care se tot scufunda puțin câte puțin, continuu. Și m-ai salvat de la moartea spirituală, de la singurătatea care-mi umplea zilele.
Dacă ne-am prinde într-o buclă a Infinitului și-am rămâne-așa până la sfârșitul timpului însuși? Ne-ar ajunge o eternitate să ne-mpărțim sentimentele unul celuilalt? Ai mai întâlnit o dragoste ca asta?
Diana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu