Cine dintre noi?

Cine dintre noi va muri înainte ca trupul să-i moară?

Am scrijelit nume pe scoarța copacului din mine
însă
în adâncul meu literele au sângerat.

Am rupt din mine viață ca să compui muzică
însă
în adâncul meu nu m-am regenerat.

Am renunțat la mult sânge ca să ai cu ce să faci artă
însă
în adâncul meu n-ai mai pictat.

Am strigat după tine înnecată în mări
însă
în adâncul meu am secat.

Am dat „a doua șansă” la nesfârșit
însă
în adâncul meu cuvintele au dărâmat.

Am luat pastilele ca tu să iei șansele
însă
în adâncul meu nu m-am vindecat.

Am crezut că distrug un „eu” ca să ajut un „tu”
însă
în adâncul meu sunt bine.

Sunt bine.Sunt tot eu.

Cine dintre noi a murit înainte ca trupul să-i moară?

Diana

O sa arzi toata noaptea

Am un secret
pe care il tin
ascuns
inca de cand nu
eram.
Am un secret
atat de greu
de aflat
si
atat de greu
de inteles
incat nici macar
eu
nu stiu
care este.
Am un secret
care imi va
intregi
sufletul
atunci cand
il voi afla.

Cu totii avem
cate un secret
din acesta,
bine inchis
in partea intunecata
a mintii noastre.

Cu totii
ne vom regasi
atunci cand
ne vom afla
secretul,
asa cred,
asa sper.

Cu totii vom
fi liberi.
Doar tu
vei mai ramane
captiv.

Tu o sa
arzi
toata noaptea,
o sa
arzi
toata viata.
O sa te transformi in
neintelesuri
si mai mari.
Pentru ca
asta esti
Tu.
O flacara.

Diana

A-A-D-C-D

Am văzut o pasăre murind acum ceva timp. Mi s-a părut mai mult interesant decât crud. M-am gândit „E doar o pasăre,nu mă influențează cu nimic”. Și am plecat ușor înspre casă și am uitat. Am uitat-o.

A mai trecut ceva timp. De fapt, au mai trecut câteva ceasuri, căci timpul nu există;doar ceasurile există. Și a venit noaptea. A venit o noapte atât de întunecată cât nu am văzut în toată existența mea minusculă,dar încăpătoare. Stăteam în colțul călduros al camerei mele, unde doar vântul de afară încerca să se facă auzit. Stăteam și atât. Stăteam ,psihic, într-un mod în care n-am mai reușit niciodată. Și, deodată mi-a venit în minte imaginea unui foc. Flacăra galben-portocalie, scânteile luminoase din mijlocul nopții, căldura emanată treptat dar copleșitor, mirosul lemnului care arde, sunetul lemnului care trosnește. „Nu lăsa niciodată o flacără veche să te rănească pentru a doua oară”, mi-a spus cineva odată. Am râs, n-am zis nimic. Nici n-aș fi știut ce să spun, oricum. 

Apoi mi-am amintit de pasăre. Am văzut viața cum ieșea din ea. Oare așa pleacă și din noi? Oare nu ne vede nimeni sufletul cum iese, oare nu-l prinde nimeni și să-l păstreze în mâinile lor puternice și simple,pline de bătături, până când vom fi destul de puternici să ne luăm viețile înapoi?Doamne, vreau să-mi vină ideile înapoi. Ideile mele sunt ca viețile oamenilor. Acum vin,acum pleacă. Să revenim la idee,până nu moare. Dacă pasărea aceea n-ar fi murit acolo,în fața mea, oare aș fi fost mai mpăcată cu mine? Sau, oare i-am furat sufletul mic și neînsemnat? Oh, dar totul este însemnat! Și aerul pe care îl inspir chiar acum e însemnat. Căci fără el, n-aș fi aici. Nici voi,fără el, n-ați fi aici. 

Dar dacă aerul este un drog creat ca să ne țină departe de realitate? Dacă atunci când abuzezi de un drog, vezi cum e defapt viața? Dacă de asta sunt drogurile interzise? Prea multe gânduri. Prea puțin timp. NU. Prea puține ceasuri. Timpul nu există.

Ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu vedeam pasărea aceea murind?

Diana

Existență

Timpul nu există,

dar,totuși,ceasurile merg

și or să meargă

atunci când nici tu nu vei mai fi.

Dragostea nu există,

dar,totuși,tu ești;

pe cine vrei să păcălești

când îmi zâmbești?

Moartea există,cred,

nu sper;consider sincer

că nu are legătură.

Totu-i doar o frumoasă încurcătură.

Tu vrei să fii,eu nu;

de ce strigi liniștea

dacă nu vrei să fie

zgomot?

Diana

**

Foarte multe se pot întâmpla între „acum” și „niciodată”. O fată poate iubi un băiat. Marea poate curăța plaja de dragostea pierdută a altora. Soarele poate apune. Timpul poate trece. Soarele a apus.

Te-ai întrebat vreodată cum de-am ajuns aici? Apropie-te și deschide-ți ochii. La ce te gândești? Cum te simți? Ce ne-am făcut unul celuilalt? Te-ai gândit vreodată să-mi mai scrii?

„Cum ești?”, „Cum a fost la mucă?”, „Ai udat florile?”, „Vrei să vin să tund gazonul?” sună toate a declarații de dragoste, mai mult decât „Te iubesc”, „Te vreau aici cu mine”, „Îmi e dor de tine”, „Nu pot trăi așa!”

Pentru că poți trăi așa. Dragostea nu este dramatică, dureroasă, drastică. Dragostea nu trebuie să te facă să te simți mizerabil. Dragostea este calmă, lucidă, îngăduitoare ;și are o ușă de ieșire.

Poți oricând să ieși. Asta nu înseamnă că nu vei mai simți nimic. Dar nici nu înseamnă că vei suferi. Dragostea nu doare. Dragostea pierdută este doar un curs la care ai chiulit; poți recupera tot ce ai pierdut, pe parcurs.

Foarte multe lucruri se pot întâmpla între „acum” și „niciodată”.

Diana

Eu

Am încercat să renunț la lumină noaptea trecută.
Am lăsat compania întunericului să îmi aline
singurătatea.
Dar m-am trezit într-o stare psihică în care nimeni
nu
ar trebuie să fie,
chiar dacă toți au fost
și toți or să fie.
Îmi este frică.
Îmi este frică să rămân doar eu
cu mine
pentru că atunci văd cel mai bine
cine sunt
și
cine nu sunt.
Sunt terifiată și de cel mai neînsemnat defect
al meu
și aș vrea să pot
să îl ascund. Îmi este
și mai frică să încerc să
îl omor.

Am o plantă moartă în camera mea.
Am iubit-o.
Iubesc toate plantele,de altfel.
Ele aduc viață când eu
dorm
și
îmi aud plânsetul când
nu mai e nimeni.
Am o plantă moartă pe pervazul meu.
Probabil că și ea a plâns,
ca mine,
dar nu am auzit-o.
Îmi este frică.
Îmi este frică de plânsul altora
pentru toate felurile în care
mă poate face
să mă simt.
Sunt terifiată și de cel mai neînsemnat suspin
al celuilalt.
Îmi este frică să nu fie vina mea
și
îmi este și mai frică să nu fi fost eu
cauza.

Am un desen neterminat pe masă.
Nu termin niciun desen.
Niciodată.
Îmi este frică.
Îmi este frică să desăvârșesc o piesă
de artă. Nu vreau să
omor un creion pe o foaie
de hârtie cu
vânătăi.Așa văd desenele.
Dureri transpuse pe
un stativ.
Îmi este frică de durere.
Îmi este frică de durerea mea,
dar
îmi este și mai frică de durerea
celuilalt.
Îmi este frică de durerea
vindecabilă,
pentru că după
ce se închide rana, tot nu poți
uita
felul în care te-ai simțit când
vedeai tot
sângele acela și
mușchiul rupt și
osul spulberat.

Am fost la ea astăzi.
I-am adus flori.
Nu erau moarte,dar s-au dus
până când am plecat.
Nu mi-a fost frică.
Am stat cu ea până când
s-a întunecat afară.
Nu mi-a fost frică.
Am desenat un portret al ei.
L-am terminat.
Nu mi-a fost frică.

Dar mi-a fost
frică
de
cine sunt
atunci când
nu
sunt
cu
ea.
Pentru
că
atunci
sunt
doar
eu.

Diana

Acum

                      ACUM. adv.1.În prezent,în momentul de față; actualmente;în
                      împrejurările actuale.2.Îndată,imediat,numaidecât.Lat.  „eccum 
                             modo”.

Ai spus că mă iubești acum, iar eu, în lumea mea neverosimilă și subdiocră, am căutat în nenumărate dăți sensul lui „acum”. Adverb de timp, însemnând „în momentul de față”, în principiu. Lucruri neînsemnate pentru mine, căci nu vreau să învăț despre „acum”, cum să-l folosesc. Cum arată întruchiparea acestui cuvânt? Dacă analizez complexitatea timpului și a tuturor elementelor primordiale văzute prin fumul albăstrui al țigaretei lui, „acum” nu mai pare atât de simplu,atât de cert.Acum nu este acum. Pentru că nu trăiesc ceea ce vreau și ceea ce mă face pe mine, ca ființă primară, fericit. Eu trăiesc în „atunci”, „acolo”, „poate”, nu în „acum”, „aici”, „da”.

Am omorât o parte din mine ca să te las să trăiești neschimbat. Nu-ți cer nimic în schimb, dar mă aștept să primesc un moment în care conștientul să-i strige inconștientului „Acum simt”. Iar acel „acum” să însemne că în ochii mei nu mai e întuneric; ești tu. Și că dac-aș fi chiar și în Rai,dar fără tine, n-ar fi decât moarte. 

Când începe „acum”?

Diana