vineri, 11 aprilie 2014

Frică

E noapte. E Întuneric și te scufundă, negura te cuprinde. Te uiți spre cer și nu vezi nimic. Te sufoci. Liniștea te sperie. Vântul te îmbrățișează. Frica te domină. Frica ne domină pe toți. Ai vrea să găsești un întrerupător legat la un bec, sau o lumânare ca să pui capăt fricii.
Te temi de ce se poate ascunde în întuneric, dar și de pierderea sinelui în noapte. Ești înconjurat de dușman, iar Raiul nu-l mai vezi nici dacă e la câțiva pași de tine. Singurătatea îți accentuează și mai tare nesiguranța, iar , în disperarea ta de a ajunge într-ul loc cunoscut, într-un loc luminos , te duce într-un punct critic.
Îți încordezi toți mușchii și-ți scrâșnești dinții. Încerci să te îmbărbătezi singur. Lupii își trimit semnale de întâlnire, dar nu ei constituie fricile tale. Negura te face să simți dependența de lumină , la fel cum ura te face să tânjești după dragoste.
Un fulger e singurul tău ajutor , dar nu durează mult până te întorci de unde ai plecat. E un fulger fără tunet , cum ești tu, fără curaj. Te temi să faci un pas în față, te temi să faci un pas în spate. Te temi să întinzi mâna în dreapta ta , te temi să întinzi mâna în stânga ta.
Te-ai lăsat dominat de frică, o lași să-ți curgă prin vene. Lasă oxigenul să-ți treacă prin plămâni, lasă răcoarea nopții să te împrospăteze , lasă strigătul lupilor să te cheme. Se-aruncă stelele în nori , tu aruncă-te în întuneric și luptă , luptă pentru viața ta.
Simți ceva rece pe umărul tău, e o picătură de ploaie. Încă una , și încă una . Sunetul produs de căderea acestor particule , din ce în ce mai puternic , te ajută să nu te mai simți așa singur , și îți dovedește că nu există un pericol uman sau animal în apropierea ta. Faci câțiva pași în cele patru direcții ,iar apoi te așezi , încet și cu grijă , pe pământul umed. Îți rezemi spatele obosit de scoarța unui copac și-nchizi ochii. E bine , nu? Te simți bine. Te simți viu. Îți învingi frica. Te simți puternic. Îți arăți curajul. Te simți indiferent. Nu te afectează posibilele pericole din jurul tău. Te simți liber. Nu te mai temi.
Când prima rază de lumină îți inundă privirea, știi că frica te ajută să fii cine ești. Știi că viața te va mai pune la încercare, și știi că va trebui să înfrunți lucrurile de care îți este cel mai frică.
Nu lăsa frica să te mai domine.


Diana



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu