"Trebuie doar sa crezi."

        "Zilele treceau incet si ma inchideam in mine . Faceam calatorii lungi prin constiinta mea , incercand sa imi dau seama ce-am facut sa merit asta . Starea mea , ei bine , ea se inrautatea . Acea prezenta imaginaa , foarte importanta pentru mine , imi umplea viata . O vedeam pe strada , ii auzeam vocea cand eram singura si trista , ii simteam respiratia calda aproape de fata mea . Aveam conversatii interminabile cu ea , chiar daca stiam ca e doar un produs al imaginatiei mele . Comunicam cu mine , neajungand la un consens . Ma incapatanam atunci sa scriu despre lucruri neimportante doar ca sa las timpul sa treaca fara sa ma influenteze ; si ajungeam la un anumit punct in care cuvintele , odata rupte din suflet , isi pierdeau intelesul si erau asezate pe hartie , mecanic , din obisnuinta .
       Asa mi-am format caracterul , aparent de fata populara , dar care are prea multe goluri si defecte.Devenisem emotiva , sensibila , pesimista , macabra . Viata trecea incet , mult prea incet si nu mai suportam . O bucata ascutita de metal imi alina durerea interioara , iar lichidul rosu-aprins care isi facea aparitia din incheieturile mainilor era singura placere , singura culoare pe care o vedeam . Iar , apoi , eram calma ; dupa o "sedinta de relaxare" sangeroasa , care lasa cicatrici , uitam de probleme . Pana cand noaptea isi facea aparitia , iar chinul de peste zi se dubla , iar cosmarurile deveneau realitate ; si toti demonii imi cantau in ureche , negura imi inunda mintea si ochii erau vesnic plansi .
        Dimineata era o binecuvantare . In ficare seara , ma rugam sa ma mai pot trezi in ziua urmatoare . Riscul era atat de mare ; moartea , moartea o simteam atat de aproape . Dar soarele rasarea si o liniste obsedanta ma chinuia . Nu ma gandeam la urmatoarea noapte , nu cred , de fapt , ca ma gandeam la ceva care sa aiba inteles . Dar sufeream , o durere constanta imi tulbura simturile si-am incercat sa o opresc . Pastilele nu erau o solutie , nu au fost niciodata . Ele doar ma tineau pe linia de plutire , ma tineau in viata , dar imi rautateau , de fapt , starea de spirit .
        Cu greu obtineai un zambet sincer de la mine , chiar daca ma prefaceam atunci cand eram inconjurata de oameni . Tot ce vroiam , in acele momente , era sa plece toti , sa ma rup de realitate si sa zbor , in mintea mea , ajungand , astfel , in Eden . Deseori gaseam scuze pentru a ramane singura , precum o tema uitata sau un eseu de facut , o lectie de chitara , ori eram in intarziere la dentist . Ma pierdeam in minciuni doar pentru a scapa de lume si ma regaseam in taieturi , noile tatuaje de pe corpul meu . Traiam cu reproducerea cicatricilor din suflet in exterior , pe piele .
        Si zilele au tecut , m-am obisnuit . Normalitatea si-a facut aparitia . Lunile negre se incheiasera , viata incepea .
         Eram , in sfarsit , bine , Totul avea sa fie bine , la final .Trebuie doar sa crezi ."