Scrisoarea de adio.

”Știi ce n-am făcut noaptea trecută?N-am dormit ; am ascultat .Am ascultat liniștea , întunericul , foșnetul vieții și strigătul fericirii , în timp ce murea . Dar , știi ce regret ? Regret că n-am întrebat liniștea , în timp ce vorbea , dacă mi-a văzut norocul pe undeva , dacă pofta de viață s-a pierdut în drum spre mine , dacă mai merită ...ea ar fi știut . Liniștea mi-ar fi răspuns și întunericul m-ar fi luminat .
Mi-e frică de pieire , de inexistență , de durere , de sânge , de moarte . Mi-e frică , dar trebuie să le-nfrunt . Mi-e frică să chem Iadul , să vină să mă-nghită ; și mi-e frică să nu găsesc Raiul , să merg pe drumul greșit . Dar , n-am ce face , e rândul meu , e decizia ... vieții.E decizia cauzei.”
Și mereu a luptat împotriva răului de sine ; și eu , lafel . Și lupt împotriva sinuciderii , tocmai prin comiterea ei . Vreau , voi demonstra mizeria în care se moare , prin sinucideri . Căci nu există demnitate , e absurd . Poți să trăiești cu demnitate , să nu-i lași să te calce în picioare , dar nu poți muri decăt în mizerie și confuzie.
Și dacă tu crezi că nu va plânge nimeni , gândește-te mai bine . Toți se vor uita măcar o dată în spate și-și vor aminti , vor readuce măcar un moment la viață , un moment în care i-am ajutat , iubit , sfătuit , certat , le-am făcut o promisiune , am avut dreptate . Le va fi dor de mine ; la un moment dat , îmi vor simți lipsa , îi va umple golul lăsat de mine .
Și n-am să las nicio scrisoare de adio . De ce ? Le pasă , vor să știe cum , de ce , pentru cine . Vor să știe dacă am vrut să îi pedepsesc . Vor să știe dacă voiam să merg într-un loc mai bun . Vor să știe dacă m-au dezamăgit . Vor să le răspund , e prea târziu . Dacă vin după mine , n-am să-i primesc . Nu va mai fi niciodată așa cum obișnuia să fie . Vor vrea să știe dacă e bine acolo , dacă e viață , dacă e nemurire ...
”De ce n-ai lăsat măcar o scrisoare de adio? Să știu că te-ai gândit la mine .” Cineva își va fi dat seama că , de fapt , m-a iubit odată .

Diana.