luni, 17 martie 2014

Existențiale

Începusem greșit. Plecasem de jos, dar când eram în vârf îmi uitasem pământul,mormântul și destinul. Însă,tu, viață, mi-ai dat o șansă ; iar , acum , ontogeneza mea cuprinde și părți bune, pe lângă momentele în care mă târam s-ajung la Soare.

Și-ți mulțumesc, eternitate, că ești de partea mea și mă trezești în fiecare dimineață , că-mi dai posibilitatea de a scrie încă o pagină în fiecare zi, de a fi un martor al metempsihozei sociale, al vieții amoroase, al degradării umane. Îți mulțumesc că-mi permiți să observ, descriu și să încerc să schimb lumea noastră , plină de defecte.

Îți sunt recunoscător, cerule, că-mi lași ochii și gândul să te exploreze; mă fascinezi,mă intrigi. Cum poate ceva omogen să fie , cumva, atât de eterogen, din punct de vedere spiritual?

Te prețuiesc, te respect, Soare, căci răsari în fiecare dimineață pentru mine și mori în fiecare noapte pentru Lună. Îți consider jertfa ca fiind un act sfânt, ții în balans natura chiar dacă trebuie să fugi de dragostea ta. Iar, tu , Lună, tu-mi îngropi stelele-n nori și-mi faci nopți furtunoase ; dar te ador, căci ești mistică, ești plină de secrete.

Și te iubesc, Viață, 
indiferent de când, cum , de ce; te iubesc,
chiar dacă,poate că,pentru că; te iubesc,
tocmai,îndeosebi,într-un fel; te iubesc,
fiindcă, și, oricum; te iubesc,
unde,care,ca și când; te iubesc,
cine, ce,deoarece; te iubesc,
pe care, pe cine, pe tine, Viață, Univers, te iubesc.



Diana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu