Recuperare

                      Nu vreau să mai joc. Renunț.Nu e greu,dar consumă. Mă devorează din interior. Și nu mă tratează, mă rănește. Mă golește, mă dezbracă de emoție. E o stare ce nu poate decât să mă aducă la dezumanizare,regres. Iar eu îmi doresc să cresc, să mă maturizez.
                      Cum se face că din atâta frumusețea am scos o pildă a ceva ce e urât? Diavolul e urât,nu? Cum , din simbolul păcii, am dezvoltat ceva asemenea suferinței? Dar,așa cum , în morală, răul e urmarea binelui, tot astfel în bucurie s-a născut durerea, fie că amintirea fericirii trecute este durerea zilei de astăzi, fie că suferințele clipei de față obîrșesc din extazele care ar fi putut fi cumva.
                      Cum se face că mă dezvolt omorându-mi tot ce e bun din mine? Cum se poate ca fericirea mea să fie suferință și lacrimile să-mi fie zâmbet? Se spune că dacă primești soarele în inimă, ploaia e mai caldă. Dar această răcoare e cel mai bun lucru din viața mea. Iar inima mi-e umplută de vuietul furtunii. Oh,draga mea furtună,iubitul meu haos! Tânjesc după suferință cum tânjește fulgerul după tunet.
                      Găsesc pace interioară doar în războiul exterior. Jurămintele mele se rezumă la viitoare furturi - de inimi, de vieți. Suspinele și răsuflările grele sunt cele mai frumoase reacții pe care le pot primi. Plânsete vreau să aud în miezul nopții, să plângeți viețile în fața mea, asta vreau.
                      Din mizeriile voastre, din nimicurile voastre sentimentale îmi ridic un Imperiu.
                      Aceasta e recuperarea mea,dezastrul. M-am schimbat.

Diana