Era prea frumos afară ca să îmi îngreunez din nou ziua cu probleme existențiale interminabile. Mai bine ieșeam la o plimbare. Îmi place primăvara. E anotimpul meu preferat . E partea aceea din an în care totul prinde curaj și renaște. E cumva...un impuls. În fiecare primăvară îmi stabilesc niște dorințe pe care trebuie să le transform în realitate. În fiecare primăvară încerc să devin un om mai bun.
Îmi place primăvara și îmi plăcea în special primăvara aceea. În fiecare zi , cerul își intensifica nuanța aceea , în fiecare zi își deschidea și mai mult porțile , lăsându-mi ochii să analizeze frumoasa libertate.
Într-o zi ca aceea, merita să merg până în sudul orașului , să vizitez vechile clădiri sofisticate și să mă recreez în liniștea străduțelor înguste pavate cu pietre cubice , peste care trecuseră odată trăsuri și cupluri ale epocii de aur.
Mă simțeam bine , pentru prima oară după mult timp. Nu îmi mai putea disturba liniștea sufletească nici măcar cel mai negru gând al meu. Îmi era bine unde eram , pe acea bancă veche , cu tot felul de inițiale scrijelite ; îmi era bine cu mine , Și nu voiam ca acel moment să se termine prea curând. Îmi era bine cum eram , singur și fericit . Îmi era bine și fără dragoste. Nu îmi fusese bine niciodată , dar acum mă simțeam independent , liber , fericit. Știam că viața nu se va sfârși înainte de a găsi pe cineva care să mă iubească . Da , căutasem și înainte , dar norocul îmi pierduse adresa ; nimeni nu m-a iubit niciodată , probabil acesta era motivul pentru care nu mă iubisem nici eu . Dar mă iubeam în clipa aceea. Mă iubeam doar pentru că eram încă în viață . Mă iubeam pentru că voiam să mă iubesc, pentru că meritam să fiu iubit .
„Sunt momente care te ridică până la ceruri , mulțumește-i Universului pentru ele . Sunt acele momente în care te simți infinit , te simți perfect . Fă acele momente să dureze.”
Spunându-mi acele lucruri , am realizat ce zi era . 29. Era ziua mea .
Diana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu