Se uita la mine

                 Se uita la mine în timp ce-și aprindea o țigară. A fixat cu privirea fumul exhalat,dar doar pentru câteva secunde. Când ochii lui s-au agățat dinnou de-ai mei, am știu că nu va fi niciodată al meu. Avea ceva în strălucirea acelei nuanțe închise, o răceală sufletească, un strigăt mut, un „Nu te vreau” nespus.
                 Era ca și cum ochii aceia ar fi fost o fereastră , ce delimitează lumea plină de viață și fericire,lumea din exterior, de lumea rece,moartă, din înăuntrul lui. Îi străluceau pupilele într-un mod cadaveric și-i tremura vocea când îmi rostea numele.
                 Mă intriga aparentul lui interes asupra mea, căci nu era genul de om implicat emoțional. Îi tremura vocea din toate încheieturile atunci când îmi spunea numele. Se chinuia să scuipe afară acele cinci litere ce formau un întreg relativ melodios, de parcă ceva îl oprea să formeze o legătură cu mine.
                 Nu zâmbea. Mi-a zâmbit vreodată? Îmi doream atât de mult să îl văd zâmbind,în timp ce-și stingea țigara , sau în timp ce mă privea, îmi doream atât de mult să îl fac fericit , măcar pentru câteva secunde. „Ești rece”, îmi venea să îi strig atunci. „Ești rece! ...de ce?Toți sunt așa,nu fi și tu ca ei!Ajută-mă ” îmi venea să îi strig și să plâng. Îmi venea să plec și să îl ocolesc oricând , căci mă făcea tristă. Aparent, eram bine, făceam progrese. Dar eram tristă. Eram tot singură. De ce nu zâmbea?
                  Se uita la mine în timp ce-și aprindea o țigară. Clipa aceea a durat o eternitate. De ce se uita la mine? De ce nu zâmbea?

Diana.