Am eșuat și-mi pare rău, perfecțiune adunată în interiorul unei epiderme. Am eșuat să-ți găsesc pacea interioară, n-am putut nici măcar să te opresc din eternul plâns. M-am uitat la tine cum cădeai în gol, în neființă ;tot ce-am putut să fac în timp ce tu te distrugeai a fost să te analizez. Și regret, furtună ascunsă în spatele unui zâmbet fals, regret că n-am fost lângă tine când a trebuit. Îmi pare rău, îmi pare nespus de rău că fericirea nu o atingi din cauza mea.
Te-aș lua de mână și te-aș duce până la Porțile Raiului, mi-aș omorî visele și speranțele și dragostea doar pentru ca tu s-atingi Infinitul. Și-aș rămâne în urmă când tu ai fi în lumina caldă a Soarelui, doar pentru ca tu să strălucești. Crede-mă, fetiță spintecată de durere interioară, crede-mă că încep să-mi pătez mâinile cu propriul sânge și ,totuși, nu pot să-ți aduc fericirea.
Mă gândeam uneori că această stare de spirit mă ocolește și că nu o pot dărui nimănui, dar apoi am început să-mi implantez ideea că totul e doar în mintea mea și că sunt puternică și independentă în de-ajuns încât să-ți ofer lucrul după care tânjești cel mai tare. Mă consum aici,în noaptea asta întunecată și plină de terori, îmi amintesc de tot ceea ce n-am putut să-ți ofer și simt că înnebunesc. Chiar sunt incapabilă să te ajut?! Chiar sunt atât de inutilă? Ființă cu răni psihice deschise ,pot să-ți cos cicatricile oare?
Diana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu